România a pierdut în faţa Spaniei, scor 7-24, în sferturile de finală ale Europeanului de Polo Masculin. Tricolorii vor juca în continuare pentru locurile 5-8. Alex Matei, preşedintele Federaţiei, spune, însă, că e mulţumit de performanţă.
“Am primit multe felicitări, recunosc, și suntem bucuroși și mândri că muncim la proiectul acesta de aproape 2 ani de zile. Am ajuns la federație de 2 ani jumătate și astea au fost țelurile mele.
S-au mai făcut bazine în ultimii ani, avem Otopeniul, care este o bijuterie, avem Dinamo și Steaua, unde se pot organiza competiții internaționale, se poate organiza Champions Leaguea. Oradea, e un complex foarte frumos și bine pus la punct, deci sunt bazine.
Tocmai am trimis o statistică la ANS, în 2021 aveam 800 de sportivi legitimați la toate categoriile de vârstă. În 2023 aveam legitimați în jur de 1500 de sportivi. Așa mi-am dorit, am schimbat total strategia la nivel de copii și juniori și se pare că a avut succes.
Haideți să mai râdem un pic, să vedem câte bazine are Italia sau Ungaria. 1500 de bazine are Italia. Întotdeauna așa a fost în România, îmi place să cred că am avut calitate și dorință.
Spania e una dintre cele mai titrate echipe la ora actuală. E cea mai puternică de la acest campionat, practică un polo extraordinar de bun.
Este exact ceea ce mi-am dorit, calificarea la campionatul mondial. Dacă generația mea a trecut prin numeroase campionate mondiale și europene, asta am vrut, să simt și de la ei foame de victorie și dorință de participare la competiții majore. Acum se întâmplă. Le mulțumesc băieților pentru efortul depus și cred că și noi cei de la federație am reușit să le punem la dispoziție tot ceea ce au nevoie sportivii la un asemenea nivel”, a declarat Alex Matei pentru sptfm.ro.
"A fost un an competiţional foarte, foarte încărcat, cu şase loturi naţionale care au participat la competiţii majore. Este vorba despre fete-băieţi U15, fete-băieţi U17 şi seniori-senioare, aceştia din urmă urmând să încheie sezonul la Campionatul European din Olanda, respectiv Croaţia. Ca rezultate sunt un pic nemulţumit de cele de la categoriile mici de vârstă, însă trebuie să remarc rezultatele foarte bune obţinute de echipa naţională de seniori la Cupa Mondială. Am participat acolo după o lungă perioadă de absenţă şi am încheiat pe locul 6, după ce am învins Serbia, campioana olimpică en titre. Finala pentru locul 5 am pierdut-o din păcate în faţa Greciei, vicecampioana olimpică. Însă acest loc 6 este rezultatul anului pentru poloul românesc, un rezultat care ne dă încredere pentru viitor", a spus Alexandru Matei, preşedintele Federaţiei Române de Polo, pentru Agerpres.