Ioan Onicaş, preşedintele Federaţiei Române de Minifotbal, a vorbit la DC Sport despre câştigarea Cupei Mondiale, dar şi despre ce nu s-a văzut la televizor.
"Nu mi-a fost dat niciodată să întâlnesc un echilibru atât de mare într-o finală a unei competiţii sportive. Mă bucur că s-a întâmplat la minifotbal. Cu două minute înainte de finalul competiţiei, echipa noastră era condusă cu 2-0, contrar cursului jocului. Dar băieţii noştri au avut încredere în forţele lor şi iată că minunea s-a petrecut. Am restabilit egalitatea, am intrat în prelungiri unde nu s-a întâmplat mare lucru pentru că nimeni nu a vrut să rişte. Loteria loviturilor de departajare a fost nemaiîntâlnită, pentru că a fost nevoie de 30 de lovituri pentru a se desemna o câştigătoare. În final, a fost România şi ne-a dus pe culmea fericirii", a declarat Ioan Onicaş pentru DC Sport.
"Pentru prima dată, minifotbalul a fost reflectat aşa cum ar fi trebuit să fie şi în trecut. Pentru că noi am mai fost de şase ori campioni europeni. Dar de această dată am reuşit să avem o imagine foarte bună, iar jocurile noastre au fost transmise de mai multe posturi TV", a mai declarat preşedintele Federaţiei Române de Fotbal.
"Din păcate, nu am avut noroc la tragerea la sorţi, pentru că am fost desemnaţi să executăm după adversari. De regulă, există o presiune. Cel care execută al doilea ştie că trebuie să înscrie, dacă s-a înscris anterior. A fost seria aceea de trei lovituri, după regulament. Nu s-a putut face departajarea, după care s-a trecut la executarea loviturilor alternative. A fost multă presiune pe jucătorii noştri, pentru că de fiecare dată cei din Kazahstan reuşeau să inscrie.
S-au executat 30 de lovituri de departajare pentru a putea face diferenţa. A fost un moment unic şi cred că bucuria jucătorilor a fost transmisă tuturor celor care ne-au urmărit", a completat Ioan Onicaş.
"La un moment dat, noi fiind în tribune şi în zona centrului terenului, ne-a surprins un lucru. Nu mai avea cine să execute lovituri de departajare. Pentru că există o regulă nescrisă, în momente din astea execută cei care simt că pot să transforme, care sunt mai stăpâni pe sine. La noi, au executat toţi cei care au avut curaj şi au rămas spre final jucătorii care, din anumite motive, nu ar fi vrut să execute. Dar cum regulamentul te obligă la situaţia în care fiecare jucător trebuie să execute, au trebuit să ia şi ei mingea.
La un moment dat, am fost salvaţi de portarii noştri, pentru că au bătut şi ei penalty, şi au şi înscris. Ceea ce este foarte important este că ultimul jucător executant pentru noi a adus şi victoria", a concluzionat Ioan Onicaş.
VEZI MAI MULTE ÎN VIDEO: