Stiri Roberto Carlos pune bazele unei noi reţele de socializare, pentru fanii fotbalului. Va fi "liberă de hărţuire"

Data publicării:
Fotografie de la Magnus Mueller, pexels
Fotografie de la Magnus Mueller, pexels

Roberto Carlos vrea să lanseze o nouă reţea de socializare. 



Fostul fotbalist Roberto Carlos, legenda echipei Real Madrid şi a selecţionatei Braziliei, s-a asociat cu compatriotul său Gilberto Silva, fostul jucător al lui Arsenal Londra, pentru a lansa o reţea de socializare "liberă de hărţuire", unde fanii şi jucătorii pot împărtăşi conţinut, informează agenţia EFE.

Carlos şi Silva s-au aflat marţi la târgul de tehnologie Websummit de la Lisabona pentru a prezenta propria lor reţea de socializare, "Striver", o platformă care foloseşte inteligenţa artificială pentru a-şi modera conţinutul şi a evita mesajele abuzive şi de ură, precum şi pentru a arăta "calea corectă" în interiorul stadioanelor şi în afara acestora.

"Obiectivul nu este de a reduce oamenii la tăcere, ci de a le arăta calea corectă", a spus fostul jucător madrilen şi unul din acţionarii proiectului.

"Vrem ca oamenii să meargă pe stadion să se distreze, nu să plece de acasă cu ură. Suntem într-o lume ciudată şi este timpul să ne schimbăm, să ne îmbunătăţim. Este o chestiune de educaţie", a spus Roberto Carlos.

La rândul său, Gilberto Silva, care a câştigat cu Arsenal titlul de campion al Angliei în sezonul 2003/2004, a cerut responsabililor din fotbal să-şi "asume responsabilitatea de a proteja jucătorii", scrie Agerpres.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Stiri





pixel