Jannik Sinner l-a învins pe campionul en-titre de la Australian Open și va juca prima sa finală de Grand Slam.
Italianul Jannik Sinner a confirmat că victoriile pe care le-a avut la finalul anului trecut în fața liderului mondial nu au fost întâmplătoare, reușind o nouă victorie, una istorică, prin calificarea în ultimul tur al turneului de Grand Slam de la Australian Open.
Antrenat de australianul Darren Cahill, Jannik Sinner va juca duminică în prima sa finală majoră, fiind cel mai tânăr finalist din 2008, când Novak Djokovic era în postura aceasta.
Nick Kyrgios, cunoscut și ca rebelul tenisului masculin, a fost uimit plăcut de meciul dintre Sinner și Djokovic, pe care l-a comentat.
”Schimbările pe care Darren Cahill le-a făcut în jocul lui Sinner și dorința lui Jannik de a-i da o șansă l-au ridicat acum în vârful sportului.
L-a învins pe Novak - nimeni nu a mai făcut asta aici de atâta timp. Să nu uităm că Novak nu a creat nici măcar o singură minge de break.
Îmi place faptul că Sinner s-a comparat cu Nole. El și Novak joacă asemănător și pot să văd asta. După ziua de astăzi, cred că Sinner ar putea fi noul Novak.
Alcaraz are acel factor X și un stil de joc mai flamboaiant, dar Sinner este mai solid, mai constant. Este brutal să joci prima ta finală de Grand Slam.
Eu de pildă am dormit cam două sau trei ore în cele două nopți de dinainte de finală pentru că am avut mereu îndoieli.
De ce fac asta, de ce mă antrenez, de ce fac aceste sesiuni de gimnastică și de reabilitare? Totul are sens. În momentul în care te pregătești pentru acea finală și intri acolo, fiecare sacrificiu pe care l-ai făcut vreodată are sens pentru acel moment.
Va simți atât de multe emoții diferite și va fi atât de distractiv. Aștept cu nerăbdare finala, mult noroc, tinere”, a spus australianul Nick Kyrgios, care a schimbat racheta de tenis cu microfonul Eurosport și a comentat meciurile de la Australian Open.