Superliga Romaniei Reacțiile tăioase ale lui Gică Hagi și Mircea Rednic, după remiza de la Arad

Data publicării:
Colaj DCSport/Sursa foto: Agerpres
Colaj DCSport/Sursa foto: Agerpres

UTA Arad și Farul Constanța au încheiat meciurile din a șaptea etapă a Superligii cu un egal, scor 1-1, pe stadionul „Francis Neuman” din Arad.



Gică Hagi, supărat pe arbitrajul de luni seară

„Din partea arbitrului sau din partea noastră? Din partea noastră, eu zic că am făcut. E meci în deplasare, suntem Farul, UTA a făcut o echipă foarte bună. Am condus, am avut ocazii. Ce să facem? Am încercat să ajungem în careu, am băgat ce am putut să bag, dar să nu dai penalty la Bălașa e ca și… Să nu te duci la VAR, chiar ne ia de… E prea mult, eu așa cred.

Ce să analizeze? E penalty! S-a văzut din tribună. L-a ținut, a dat cu capul cât a putut și tot n-a dat nimic. Ce să cer explicații? Cine sunt eu? Sunt un antrenor și atât, n-avem ce face.

Când vezi că e clar, scuzați! Cu FCSB am primit penalty în ultimul minut. Toată conducerea noastră a primit mesaje de la altă conducere, aia mare, că n-a fost penalty. Au stat pe jos mereu câte două minute. Arbitrul făcea semn că de ce a iuțit adversarul jocul. Asta e, mergem înainte.

Trebuia să facem mai mult, probabil. Știam că întâlnim o echipă foarte puternică acasă, cu un public fantastic. Eu cred că am făcut față, eu cred că am făcut bine. Păcat”, a declarat Gică Hagi, după remiza de la Arad.

 

Rednic voia ca elevii săi să tragă de timp în ultimele minute. Gol primit în prelungiri

„Normal că e greu de digerat, mai ales că noi aveam mingea la portar. Joci lung, tragi de timp puțin, nu dai o lumânare pe zona centrală. Au reușit să egaleze, e dureros, a fost un meci greu. Am certat pe toată lumea, cum să pierzi două puncte atât de ușor? Sunt chichițe care țin de experiență, au fost niște greșeli în lanț. Mai eraudouă minute, nu aveai voie să nu câștigi.

Farul a avut momente în care a dominat jocul, dar trebuie să gestionezi altfel partida. Te pui pe jos, mai vine doctorul. Îmi pare rău că trebuie să spun astfel de lucruri. Văd că se vorbește de arbitraj.

Am avut niște faze... Sunt multe puncte pe care noi le-am pierdut. Trebuie să gestionezi altfel partidele. Nici nu știu dacă mai erau două minute. Păcat, mare păcat.”, a spus Mircea Rednic, după meci.

„Voi știți că jucătorii români sunt foarte scumpi acum cu obligațiile de a avea nu știu câți în lot. Am avut destui jucători under, doi dintre ei au terminat meciul în teren. Trebuie să fii cretin, tâmpit, să spui că are nu știu ce interese familia Rednic!”, a fost răspunsul antrenorului pentru o pancartă afișată de fanii arădeni în tribune (”Prin ‘mingicari’ aduși pe comisioane / Spiritul alb-roșu dispare”).

AFC UTA Arad - FC Farul Constanța 1-1 (1-0), Arena „Francisc Neuman”, Arad

Au marcat: Benjamin van Durmen (22), respectiv Victor Dican (90+5).

Arbitru: Marcel Bîrsan (București); arbitri asistenți: Vasile Marinescu (București), Mircea Orbuleț (București); al patrulea oficial: Sorin Vădana (Cluj-Napoca)

Arbitru video: Cătălin Popa (Pitești); arbitru asistent video: Ioan Alexandru Corb (Satu Mare)

Observatori: Octavian Șovre (Satu Mare) - CCA, Florin Bătrânu (Timișoara) - LPF.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel