Superliga Romaniei Răzvan Zăvăleanu crede că jucătorii lui Dinamo puteau mai mult. „Salariile sunt la zi!”

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Dinamo București a pierdut meciul de luni seară cu Oțelul Galați, scor 1-0, partidă din cadrul etapei a treia din play-out-ul SuperLigii.



Dinamoviștii au salarii, dar nu joacă precum așteptărilor

Răzvan Zăvăleanu, administratorul special al lui Dinamo, crede că jucătorii lui Dinamo ar trebui să joace mai bine, raportat la salariile pe care le primesc. La finalul meciului, acesta a declarat că fotbaliștii de la echipa „alb-roșie” au salarii foarte bune, acestea fiind plătite la timp.

Cu alte cuvinte, el a sugerat că atât conducerea clubului, cât și suporterii așteaptă ca rezultatele să fie mult mai bune.

Mai mult decât atât, Răzvan Zăvăleanu a declarat că echipa lui Dinamo ar putea să iasă mai repede din insolvență numai dacă acționarii vor plăti datoriile clubului:

„Nu chiar bine. Sunt destul de supărat. Am pierdut cum am pierdut. Mie nu mi s-a părut că a arătat foarte rău, vă spun sincer. Cred că am fost echipa care a controlat mai mult jocul.

Cred că a fost o anumită teamă în apărare. Jucătorii au fost mai reticenți și au așteptat să vadă ce se întâmplă. Jucătorii trebuiau să tragă mai tare, mai ales, că puteam profita de această situație.

Eu am speranțe că vom termina fără baraj acest campionat. Îmi este greu să vă spun. Lucrurile nu se întâmplă conform așteptărilor. Cât încă suntem acolo, eu sper.

Dacă acționarii decid să se plătească anticipat datoriile care mai sunt de plătit astăzi, se poate solicita judecătorului un raport de închidere. Așteptăm să vedem care este decizia acționarilor. Să vedem dacă sunt de acord să plătească. Mâine voi avea o întâlnire cu ei și vedem ce va fi.

Orizontul era luna iunie și sper să nu se schimbe nimic. Mi se pare că forțăm un pic lucrurile (n.r. participare în cupele europene). Fără dubiu, nu este nicio problemă. De luni de zile salariile sunt la zi, plățile curente sunt la zi, suntem bine din punct de vedere financiar.

Sunt jucători cu salarii bune. Mă așteptam ca la salariile pe care le au, să fie performanțe mai bune. Au buget de oameni gospodari. Dacă reușesc să facă ce fac cu acest buget, cinste lor.

Nu discutăm. Diferența este foarte mare. La eforturile financiare care s-au făcut, jucătorii puteau face mai mult.”, a declarat Răzvan Zăvăleanu la DigiSport.

În urma rezultatului de luni seară, Dinamo București a rămas pe locul 15 în SuperLigă, cu 16 puncte, pe loc direct retrogradabil.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel