Fotbal international Răzvan Raţ s-a alăturat lui Dan Şucu la Genoa

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Răzvan Raţ  este cel care i-a propus lui Dan Şucu să investească la Genoa, iar acum a intrat în Consiliul Director al clubului. 



Publicitate

"Nu știu dacă e prea mult spus, dar cred că se scrie istorie. Cred că nu a mai fost niciodată un acționar român într-un club din top 5 campionate ale Europei. Serie A cred că este în primele trei. Este un lucru pe care foarte puțini se așteptau să-l audă și sunt foarte mândru că a fost ținut secret așa cum a trebuit. Toată lumea a aflat atunci când a trebuit.

Este adevărat, eu sunt omul de legătură. Se știe că am o relație foarte bună cu cei de la Genoa, îi știu de foarte mult timp. Am avut și alte contacte cu ei în ceea ce privește transferul lui Drăgușin, apoi încercarea de a-l împrumuta pe Melegoni. După aceea, s-a ivit nevoia clubului Genoa de a supraviețui și așa am ajuns să vin cu ideea asta pentru domnul Șucu. În afară de relația mea de prietenie cu Dan Șucu, eu cred că este omul potrivit pentru a fi un patron de club. De ce? Pentru că vede business și înțelege foarte mult business-ul. Fotbalul este un business destul de aparte și destul de special”, a spus Răzvan Raț, la Pro TV.

Răzvan Raţ face acum parte din Consiliul de Administraţie al celor de la Genoa şi se va ocupa de tot ceea ce înseamnă partea sportivă la acest club. 

Raţ spune că alţi români puteau investi acolo, dar se bucură că i-a dat ideea lui Dan Şucu 

"Mai am și alți oameni potenți, oameni care puteau să fie în locul domnului Șucu, dar cred că am propus această afacere omului care trebuie. Ideea domnului Șucu este de a crea sinergii între cluburi. La început, discuția era despre cum ar putea Rapid să colaboreze cu alte cluburi. Mai departe, s-a întâmplat să existe această oportunitate, să poată să facă această infuzie de capital și să fie acționar la un alt club. La început, ideea era de a crea o anumită colaborare cu cât mai multe cluburi. Mai departe, dacă se poate să fie și proprietate sau acționar în acele cluburi, cu atât mai bine pentru că se pot crea foarte multe sinergii. Modelul de business există, vezi City Group, vezi fostul 777, vezi cei de la Leipzig. Modelul acesta de business funcționează”, a mai spus Raţ. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Fotbal international





pixel