Răzvan Oaidă, mijlocaşul care s-a despărţit de FC Rapid luni, va rămâne în Superligă.
"Răzvan Oaidă a fost un exemplu de profesionalism și îi mulțumim pentru toată energia depusă pe parcursul perioadei petrecute la Rapid.
Îi ținem pumnii și îi urăm mult succes în continuare!", au transmis cei de la FC Rapid.
Conform Sport Arad, Răzvan Oaidă va fi prezentat ca noul jucător al celor de la UTA, unde va fi antrenat de Mircea Rednic.
"Cel mai probabil, în următoarele 24 de ore, clubul UTA ar trebui să anunțe transferul lui Răzvan Oiadă. Mijlocașul de 26 de ani și-a reziliat contractul cu Rapidul și mai așteaptă doar ratificarea din partea Comisiei pentru Statutul Jucătorului ca să vină la Arad. Asta dacă nu va fi deturnat de o altă grupare cu o ofertă de nerefuzat, căci, altfel, fotbalistul și-a dat acordul de principiu pentru o aventură în „alb-roșu”", transmite sursa citată.
Alexandru Meszar, finanţatorul celor de la UTA Arad, a anunţat deja că uşa celor de la UTA este mereu deschisă pentru Răzvan Oaidă.
„Am avut o discuție cu el pe parcursul acestui campionat. El știe că UTA este întotdeauna pentru el o opțiune. Toți jucătorii care au fost formați de noi și au plecat din Arad oricând se pot întoarce. Deci și pentru el este ușa deschisă”, a declarat Meszar.
În vârstă de 26 de ani, Răzvan Oaidă a evoluat în 44 de meciuri pentru Rapid, a marcat un gol, împotriva lui Dinamo (4-0), şi a oferit trei pase de gol.
Mijlocaşul a mai evoluat în cariera sa la echipe precum Wolverhampton Wanderers, Brescia, FC Botoşani şi FCSB.