Superliga Romaniei Rapid - U Cluj, cel mai vechi duel din fotbalul românesc. S-au jucat deja 96 de partide

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Rapid o înfruntă pe Universitatea Cluj în ultimul meci al etapei cu numărul IX. Este cel mai vechi duel din istoria fotbalului românesc. 



"Etapa a noua programează cel mai vechi duel din istoria actualului campionat, Rapid - Universitatea Cluj, prima confruntare directă având loc în cel de-al doilea sezon în care întrecerea internă s-a desfăşurat în sistem divizionar, 1933-1934. Pe 26 noiembrie 1933, elevii lui Adalbert Molnar (U) s-au impus pe teren propriu cu 2-1 (Graţian Sepi, Silviu Ploeşteanu / Ştefan Boblea). În retur, la Bucureşti (21 aprilie 1934), ceferiştii au obţinut la rândul lor victoria cu 1-0, golul fiind marcat de Geza Medve, atacantul „giuleştenilor" aflându-se la debut. În ediţia amintită, ambele echipe au cumulat câte 17 puncte (U Cluj locul 3, CFR locul 4).

96 de dueluri s-au disputat în SuperLiga României între cele două echipe, în 43 s-a impus Rapid, de 37 de ori a câştigat Universitatea, iar alte 16 partide s-au terminat la egalitate", transmite LPF.

În meciurile de acasă, Rapid a câştigat 31, U Cluj s-a impus de 12 ori, iar alte 5 partide s-au terminat la egalitate. Cea mai mare diferenţă înregistrată vreodată între cele două echipe în prima divizie a fost de 5 goluri. De trei ori s-a impus U Cluj la această diferenţă, iar de două rapidiştii. 

Cea mai recentă dispută din campionat pe stadionul Giuleşti a avut loc pe 27 noiembrie 2023, când Universitatea Cluj s-a impus cu 3-2. Jayson Papeau şi Alexandru Ioniţă II au marcat pentru giuleşteni, în timp ce Daniel Popa, Alexandru Chipciu şi Ianis Stoica au înscris pentru ardeleni. 

Partida va fi una specială pentru Ioan Ovidiu Sabău, care a evoluat ca jucător în Giuleşti timp de patru sezoane (1998-1999, 1999-2000, 2001-2002, 2002-2003), contribuind la ultimele două titluri câştigate de gruparea vişinie (coleg cu Marius Şumudică în 1998-1999 şi 2001-2002). De asemenea, acesta a antrenat-o pe Rapid în stagiunea 2012-2013 (16 meciuri în toate competiţiile - 9 victorii - 3 remize - 4 înfrângeri).

Meciul cu Universitatea Cluj de luni seară este şi debutul lui Marius Şumudică pe banca Rapidului pe teren propriu. Şumudică a fost deja pe banca giuleştenilor la două partide de campionat, însă ambele s-au disputat în deplasare, 1-2 cu Poli Iaşi şi 1-1 cu Universitatea Craiova. 

„Mă întorc în Giulești, asta e cel mai important. Cu cât se apropie ora meciului, cu atât cresc și emoțiile. Mă întorc acasă, sper să fie de bun augur, avem nevoie de rezultat, de tot ceea ce înseamnă dorință, agresivitate, motivație, fiindcă, în final, deznodământul la fotbal nu poate fi controlat.

Adică oricât aș pregăti, orice aș face, există factori externi care pot perturba rezultatul la un moment dat. Încerc să fac tot ceea ce ține de mine ca echipa să arate bine. Parțial sunt mulțumit de modul în care s-au pregătit, de ceea ce mi-au arătat la ultimele antrenamente - practic, doar jumătate din lot, pentru că jumătate a fost la loturile naționale, nu am putut să lucrez.

Abia astăzi am făcut primul antrenament împreună, având jumătate din jucători - 10 jucători plecați -, abia astăzi ne-am reunit și am încercat să le explic ceea ce îmi doresc de la jocul ăsta. Am analizat adversarul, întâlnim liderul, U Cluj. Nu întâmplător, hai, că poate fi un accident la o victorie, la două, dar au cinci victorii! Nu poți să ajungi acolo întâmplător!

Suntem pregătiți, dorim foarte mult să arătăm bine și, în urma exprimării pe care o vor avea jucătorii mei, sper ca rezultatul să fie pozitiv și să ne bucurăm după jocul de luni seară.”, a spus antrenorul giuleștenilor, înainte de partida cu „U” Cluj.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel