Daniel Niculae nu va mai fi preşedintele clubului Rapid. Giuleştenii au anunţat oficial despărţirea.
"A început ca junior în Giulești, a devenit o legendă în teren, a pus umărul la renașterea clubului, iar astăzi, când spunem Daniel Niculae, spunem Rapid.
În toată această perioadă, a demonstrat o dedicare remarcabilă pentru culorile noastre, și a adus o contribuție semnificativă la revenirea în prima ligă și la dezvoltarea clubului.
Sub conducerea sa, Rapid a cunoscut momente deosebite și a realizat progrese notabile pe toate planurile. Prin munca și viziunea sa, Daniel Niculae a reușit să consolideze spiritul echipei și să apropie și mai mult comunitatea noastră de valorile clubului.
După o analiză atentă și în urma unor discuții deschise și constructive, am ajuns la concluzia că este momentul pentru o schimbare de direcție la nivelul clubului. Această decizie reflectă dorința noastră de a aduce o perspectivă nouă și de a explora noi oportunități pentru viitorul Rapidului.
Dorim să-i mulțumim din suflet pentru toate eforturile depuse și pentru devotamentul de care a dat dovadă în toți acești ani.
Îi urăm mult succes în toate proiectele viitoare și suntem convinși că va continua să fie un susținător de nădejde al Rapidului!
Mulțumim, Nico!", au scris cei de la Rapid pe Facebook.
De plecarea lui Daniel Niculae se ştia deja de câteva săptămâni. Victor Angelescu, acţionarul minoritar al clubului, a anunţat că acestuia nu îi va mai fi prelungit contractul, scadent la 1 iunie.
Daniel Niculae a fost implicat în scandalul fumigenelor de pe stadion şi a fost audiat de Poliţie în dosarul în care Liviu Ungurean, liderul galeriei giuleştenilor, a fost reţinut.