Superliga Romaniei Rapid, prima victorie în Giuleşti în acest sezon. Alex Dobre, dublă la debut. Meci cu 2 eliminări

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

FC Rapid a obţinut prima victorie pe teren propriu în acest sezon, contra celor de la Farul Constanţa. 



Giuleştenii au deschis scorul prin Andrei Borza, fostul jucător al celor de la Farul. În semn de respect pentru fosta echipă, Andrei Borza nu s-a bucurat la gol. Claudiu Petrila, pasator la primul gol, a majorat diferenţa pe tabelă din pasa lui Tobias Christensen. Până la pauză s-a făcut 3-0, Alexandru Paşcanu reuşind şi el să înscrie. 

În repriza secundă, Marius Şumudică l-a introdus în teren pe Alexandru Dobre în locul lui Clinton N'Jie, iar atacantul adus liber de contract în urmă cu 2 săptămâni nu a dezamăgit. La capătul unui contraatac rapid, Alex Dobre a reuşit să înscrie cu un şut puternic la colţul lung. Acelaşi Alexandru Dobre a închis tabela în minutul 90+4, din centrarea lui Claudiu Micovschi. 

Dănuleasa, de la Farul, a fost eliminat, pentru un fault în postură de ultim apărător la Boupendza. Şi Hromada a văzut cartonaşul roşu, în minutul 89, după intervenţia VAR. 

Este prima victorie în Giuleşti pentru Rapid în acest sezon, iar elevii lui Marius Şumudică au un moral excelent înaintea derby-ului cu FCSB, care va avea loc pe Arena Naţională. Cu această victorie, Rapid urcă pe locul 10, cu 16 puncte, la 10 puncte în spatele liderului U Cluj şi la 3 puncte de primul loc de playoff, ocupat de Petrolul. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel