Superliga Romaniei Rapid îl ia pe Marian Aioani de la Farul Constanţa, pentru a-l înlocui pe Horaţiu Moldovan

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Marian Aioani, portarul celor de la Farul Constanţa, este înlocuitorul lui Horaţiu Moldovan la Rapid Bucureşti. 



Conform surselor digisport.ro, Rapid Bucureşti va plăti aproximativ 400.000 euro pentru portarul constănţenilor. Tratativele ar fi fost deschise încă de când a devenit clar că Moldovan va pleca de la echipă, deşi atunci nu se ştia numele echipei care îl va transfera pe portarul giuleştean. 

Aioani va semna un contract pe trei ani şi jumătate cu Rapid Bucureşti şi ar putea debuta chiar în meciul din weekend, contra celor de la Dinamo. 

În 2022, Gică Popescu îl vedea pe Aioani titular la naţională

"De ce n-ar putea să fie Aioani titular în poarta naţionalei? La cum a apărat în acest campionat, ar trebui să fie prima soluţie! A făcut un sezon senzaţional până acum, dar decizia finală va fi a selecţionerului. Jucătorii convocaţi la echipa naţională sunt de valori apropiate. Marian Aioani este foarte încrezător înaintea acestor meciuri. El este un tip echilibrat, matur, care apără foarte bine în acest moment”, spunea Gică Popescu în 2022.

Horaţiu Moldovan, mesaj pentru Rapid la plecarea în Spania 

”O să-mi fie dor de colegi, de tot ce a fost aici, de galerie, de modul în care am fost apreciat la Rapid. Vreau să le mulțumesc pe această cale.

Dacă nu erau ei, nu eram nici la Liga 1. Sunt foarte mulți oameni cărora ar trebui să le mulțumesc, nu stau acum să-i enumăr pe toți, dar le mulțumesc tuturor celor care au pus umărul la ascensiunea mea.

Sunt foarte multe amintiri frumoase, cred că și promovarea, intrarea în play-off, întâlnirea cu suporterii pe noul Giulești. Chiar am amintiri foarte frumoase pe care le voi povesti copiilor dar nu numai.

Cel mai greu moment a fost după ce am semnat cu Rapid și am pierdut la Slobozia”, a spus Moldovan, înainte de a pleca spre Spania.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei





pixel