Grand Slam Rafael Nadal părăsește turneul de la Roland Garros, în ropote de aplauze

Data actualizării: | Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Campionul spaniol s-a înclinat în fața germanului Alexander Zverev, după un meci care a depășit 3 ore de joc.



Rafa părăsește „scena” de la Roland Garros

Germanul Alexander Zverev și-a luat revanșa în fața spaniolului care l-a învins în urmă cu doi ani pe zgura din capitala Franței. Sascha a avut nevoie de peste 3 ore pentru a trece de câștigătorul a 14 trofee la Roland Garros, scor 6-3 7-6(5) 6-3.

După meci, ambii jucători au susținut un interviu, cel al lui Rafael Nadal concentrându-se asupra șanselor sale de a mai reveni la Roland Garros, spunând că nu este 100% sigur că meciul de luni seară va fi ultima sa apariție la al doilea turneu major al anului.

Sascha Zverev a spus, pe interviul de pe teren, că a juca împotriva lui Nadal este „o onoare, Rafa fiind jucătorul pe care l-am urmărit jucând toată copilăria mea. Am jucat de două ori pe acest teren în fața lui. E momentul lui, nu al meu acum...”, s-a rezumat să spună Zverev.

Următoarele cuvinte de pe arena Philippe Chatrier au fost rostite de către Nadal, care a ținut să anunțe faptul că nu este 100% sigur că ediția din 2024 va fi ultima la Roland Garros.

„Bun găsit tuturor, vreau să mulțumesc pentru nivelul de energie, e greu pentru mine să vorbesc... Nu știu dacă este ultima dată când mă aflu în fața voastră aici, dar publicul a fost extraordinar și le mulțumesc pentru iubirea pe care am primit-o în această săptămână, în locul pe care îl iubesc cel mai mult. Pentru mine au fost doi ani foarte dificili, tot procesul de recuperare...visul meu a fost să revin la Roland Garros.

E dificil să spun ce se va întâmpla în viitor. Cel mai probabil, nu voi mai ajunge aici, dar nu e 100% sigur. Corpul meu e mai bine acum decât în urmă cu două luni, așa că poate în două luni... forma mea fizică va fi suficientă (n.r. - pentru a juca la Jocurile Olimpice de la Paris). Acum nu simt asta (n.r. - să ia în considerare retragerea), am câteva obiective în continuare, sper să mă reîntorc la JO, va fi o nouă șansă pentru mine.

Toate momentele pe care le-am simțit pe aceste terenuri...nu îmi puteam imagina aceste lucruri când eram mic. Tot ceea ce am reușit să obțin aici nu am putut nici să visez...a fost un proces fantastic. Toti anii au fost diferiți, speciali... Le mulțumesc tururor care m-au ajutat să fiu aici, prietenilor, familiei, echipei...Toți care m-au ajutat, le mulțumesc din suflet! Sentimentul pe care l-am avut aici e de neuitat. Sper să ne revedem!”, au fost declarațiile lui Nadal.

Este a treia oară când Rafael Nadal este învins la Roland Garros, după înfrângerile din 2009 (Robin Söderling), 2015 și 2021 (Novak Djokovic). Astfel, Zverev devine al treilea tenismen care îl învinge pe Rafa în turneul său „de casă”.

La meciul de luni seară au participat numeroase vedete din domeniul sportului, printre care și tenismenii Novak Djokovic, Carlos Alcaraz și Iga Swiatek.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Grand Slam




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel