În următorul meci, Rafael Nadal îl va întâlni pe sârbul Novak Djokovic, în ceea ce urmează a fi ultimul duel al celor doi „titani” ai tenisului masculin.
Campionul spaniol Rafael Nadal, care și-a anunțat retragerea din activitate luna viitoare, după turneul final al Cupei Davis, a fost învins de compatriotul său Carlos Alcaraz, cu 6-3, 6-3, joi seara, la un turneu demonstrativ la Riad (Arabia Saudită), Six Kings Slam.
Nadal, în vârstă de 38 de ani, a cedat în două seturi, recunoscând superioritatea tânărului său adversar, pe care l-a descris drept un veritabil „animal” pe teren.
„Nu am avut o presiune aici. Am încercat doar să mă simt bine pe teren”, a declarat Nadal, câștigătorul a 22 de titluri de Mare Șlem, dintre care 14 la Roland Garros.
„Știam că voi întâlni jucători care sunt într-o formă mult mai bună decât mine”, a adăugat el.
Carlos Alcaraz, numărul 2 mondial, a precizat în același timp că „nu a fost un moment confortabil” pentru el. „Dar evident, îmi doream să câștig”, a adăugat acesta.
La Riad, Nadal îl va întâlni, sâmbătă, pe sârbul Novak Djokovic, învins la rândul său de italianul Jannik Sinner în trei seturi, 6-2, 6-7 (0/7), 6-4, în prima semifinală a acestui turneu.
„Ne-am întâlnit de foarte multe ori, deci va fi foarte distractiv să jucăm unul contra celuilalt pentru ultima oară”, a spus Nadal, care a fost învins categoric de „Nole” la turneul olimpic de la Paris din această vară.
Sinner, nr.1 mondial, îl va întâlni la rândul său pe Carlos Alcaraz în ceea ce va reprezenta finala acestui turneu demonstrativ.
Alcaraz și Nadal se vor regăsi luna viitoare la Malaga (Spania), pentru faza finală a Cupei Davis (19-24 noiembrie), la finalul căreia Nadal se va retrage din activitate, scrie Agerpres.