Superliga Romaniei Radu Drăgușin, vizat de apelul căpitanului Son: „Este momentul ca și jucătorii să facă un pas înainte”

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Echipa Tottenham Spurs a înregistrat două remize și două înfrângeri în ultimele patru partide din toate competițiile.



Publicitate

Son: „Fanii ne-au susținut întotdeauna, dar cred că este momentul ca și jucătorii să facă un pas înainte”

Căpitanul echipei Tottenham Hotspur, Son Heung-min, le-a cerut colegilor săi să își ridice nivelul de joc după înfrângerea de duminică, scor 3-4, în fața celor de la Chelsea, care i-a coborât pe locul 11 în Premier League și a crescut presiunea asupra antrenorului Ange Postecoglou.

Son a marcat un gol în prelungiri pentru Tottenham, care i-au pierdut pe fundașul central Cristian Romero din cauza unei accidentări, la începutul meciului, dar și pe colegul său din apărare, Micky van de Ven, aproape de final.

Tottenham a câștigat doar un singur meci în ultimele șapte disputate în toate competițiile, iar Son a spus că echipa trebuie să rămână unită.

„Trebuie să fim uniți în momente atât de dificile, este foarte important. De aceea, avem nevoie de un sprijin mare”, a declarat el pentru Sky Sports, citat de Reuters.

„Jucătorii sunt foarte tineri și au nevoie de mai mult sprijin decât am avut până acum. Fanii ne-au susținut întotdeauna într-un mod extraordinar, dar cred că este momentul ca și jucătorii să facă un pas înainte.”, a mai spus sud-coreeanul.

Antrenorul grec Postecoglou este pentru al doilea său sezon la Tottenham, Romero spunând că este un „antrenor grozav”.

„Am văzut asta în primul sezon. În cel de-al doilea, am suferit multe accidentări” a declarat Romero pentru Telemundo.

„Jucătorii sunt primii care sunt criticați, apoi, dacă pierdem 10 meciuri, staff-ul poate fi schimbat, dar nimeni nu vorbește despre ceea ce se întâmplă de fapt. Suntem foarte mulțumiți de acest staff, eu și colegii mei. Ne place cum lucrează și stilul de fotbal pe care încearcă să-l joace.”

Echipa la care este legitimat Radu Drăgușin întâlnește formația scoțiană Rangers în Europa League, gruparea din care face internaționalul român Ianis Hagi, meci programat joi, de la ora 22:00. În Premier League, cei de la Spurs joacă împotriva celor de la Southampton, duminică, de la ora 21:00.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Superliga Romaniei





pixel