S-a produs și "minunea": Radu Drăgușin a prins aproape o repriză întreagă pentru Tottenham în meciul din deplasare, cu Aston Villa.
Internaționalul român Radu Drăgușin a început meciul ca de obicei, pe banca de rezerve, dar a intrat în minutul 48 după ce fundașul olandez Micky van de Ven s-a accidentat. Românul a intrat pe postul de fundaș central stânga și a făcut cuplu în apărarea celor de la Tottenham cu campionul mondial Romero.
Drăgușin a intrat la scorul de 0-0, iar la doar două minute de la intrarea sa, Tottenham a reușit să deschidă scorul. Jucătorul român a luat și un cartonaș galben în minutul 61.
Evoluția lui Radu Drăgușin a fost una foarte consistentă reușind să suplinească foarte bine golul lăsat de titularul postului, van de Ven. Totthenham a reușit "performanța" de a nu primi gol și a câștigat în deplasare, cu Aston Villa, cu scorul de 4-0.
Evoluția ofensivă a echipei sale a fost una foarte bună, astfel că Drăgușin nu a fost foarte mult expus. Cu toate acestea, jucătorul român a arătat stabilitate și a avut șansa de a juca într-un meci care spre jumătatea reprizei a doua era deja rezolvat.
Accidentarea lui van de Ven ar putea fi una de lungă durată, astfel că aceasta ar putea fi șansa lui Radu Drăgușin de nu mai fi scos din echipă, mai ales că a reușit să păstreze poarta lui Totteham neatinsă.
Cu această victorie, Tottenham și-a consolidat locul 5, loc de Europa League, cu 53 de puncte, aflându-se la doar două puncte în spatele adversarilor de azi, Aston Villa, echipă care a strâns 55 de puncte. Locul 4 duce în Champions League, iar Tottenham are și un joc mai puțin disputat.