Echipa scoțiană Rangers, la care evoluează Ianis Hagi, va întâlni formația engleză Tottenham, pentru care joacă fundașul Radu Drăgușin, în a șasea etapă a competiției Europa League. Cu toate acestea, un duel între cei doi români nu se va întâmpla.
Rangers - Tottenham se va disputa joi, 12 decembrie, de la ora 22:00, în a șasea etapă din Europa League. Chiar dacă fanii români ar fi așteptat cu nerăbdare ca cei doi „tricolori” să se întâlnească într-o competiție europeană, acest lucru nu se va întâmpla.
Ianis Hagi (26 de ani), deși titular în ultimele trei meciuri jucate de scoțieni în prima divizie, nu se află pe lista UEFA a jucătorilor utilizați de Philippe Clement, astfel că el nu este disponibil pentru duelurile din Europa League.
Întrebat în cadrul conferinței de presă premergătoare meciului despre atmosfera așteptată pe Ibrox, Radu Drăgușin (22 de ani) a declarat că el și colegii săi abia așteaptă să joace pe un teren care pune, fără îndoială, multă presiune pe jucători.
„(n.r. Ce înseamnă pentru tine să fii singurul fundaș central disponibil? Evident că accidentările sunt mereu grele, pentru că trebuie să ca jucătorii să fie coordonați. Când intri pe teren trebuie să dai tot ce e mai bun, indiferent de poziția pe care joci.
Doar că noi suntem un grup de jucători cu calitate, în care am încredere. Chiar dacă ne confruntăm cu o serie de accidentări, ne vom lupta și vom arăta tot ce e mai bun.
Avem principiile noastre de joc, fiecare dintre noi știe ce trebuie să facă. În ceea ce privește apărarea, fiecare știe ce are de făcut.
Abia aștept să simt atmosfera de la meciul de mâine, să fiu sincer. Am mai auzit de atmosfera de acolo. E și un mod prin care putem să ne îmbunătățim, să simțim presiunea. Cum spuneam, abia așteptăm să jucăm și sper să mergem acolo pentru a lua punctele. Atmosfera diferă de la stadion la stadion.
I-am analizat pe cei de la Rangers zilele acestea, evident, și am pregătit meciul. Știm că este o echipă care joacă dur din punct de vedere fizic, le place să adauge asta în jocul lor. Într-o mare parte a partidei noi vom urmări să câștigăm duelurile individuale.
Presiunea e mereu prezentă într-un meci de fotbal, indiferent de ce rezultate am atins în trecut. Trebuie să credem în jocul nostru, iar în acest mod rezultatele vor veni.
Pe plan personal, simt că am progresat foarte mult. Simt că, sub îndrumarea antrenorului și a staff-ului, am evoluat ca jucător și, da, modul în care ne apărăm aici este foarte diferit față de cum mă apăram în trecut, dar cred că este un stil foarte frumos de a juca fotbal.
Simt că am intrat deja în ritmul jocului, mai ales în ultima perioadă, când am jucat câteva meciuri bune, și mă simt bine. Nu mă simt obosit. Accidentările vor fi mereu prezente într-un lot, indiferent de modul în care ne antrenăm sau jucăm. Îmi place foarte mult modul în care jucăm, pentru că este unul foarte agresiv.”, a spus Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Rangers.
Drăgușin a fost eliminat în minutul 8 al partidei Tottenham - Qarabag (scor 3-0) din prima etapă a fazei ligii Europa League. Românul a vorbit despre experiența în competiție, spunând: „Este prima dată când joc regulat într-o competiție europeană, așa că nu știam exact la ce să mă aștept, dar cred că, cu fiecare meci, acumulez mai multă experiență. Sunt încă la începutul carierei, am multe de învățat.”, a mai declarat el.
Cele două formații au acumulat același număr de puncte în competiție (10), având trei victorii, o remiză și o înfrângere.