EURO 2024 s-a încheiat, iar acum a fost stabilit şi clasamentul celor mai frumoase goluri.
Golul marcat de Nicolae Stanciu în prima etapă a grupelor, cu Ucraina, a prins locul 4, deşi la acel moment era considerat cel mai frumos gol de la turneul final.
Lamine Yamal a marcat cel mai frumos gol de la EURO 2024, în semifinala cu Franţa. Lamal l-a fentat elegant pe Rabiot, apoi a tras la colțul lung de la aproximativ 25 de metri, iar mingea l-a învins pe Maignan după ce mai întâi s-a izbit de vinclu.
Pe locul doi a intrat golul din foarfecă marcat de Jude Bellingham contra Slovaciei, execuţie prin care a reuşit să împingă meciul în prelungiri, unde Anglia s-a impus cu 2-1.
Al treilea cel mai frumos gol de la EURO 2024 a fost înscris de Xerdan Shaqiri, în meciul dintre Elveţia şi Scoţia. Acesta a şutat din prima, la vinclu, de la peste 20 de metri.
Mijlocaşul care a marcat 32 de goluri în 125 de apariţii pentru naționala Elveției a postat un mesaj pe rețelele sociale prin care și-a anunțat decizia luată.
”Șapte turnee, multe goluri, 14 ani cu echipa naţională a Elveţiei şi câteva momente de neuitat. Este timpul să ne luăm rămas bun.
Marile amintiri vor rămâne, iar pentru asta vă spun tuturor: DANKE, MERCI, GRAZIE, FALEMINDERIT.”, a scris Shaqiri pe rețelele sociale.