Tenisul ar putea avea parte de un nou sistem de organizare, numit "The Premier Tour".
În lumea tenisului există zvonuri conform cărora turneele Master 1000 ar putea fi mutate mai aproape de Grand Slam-uri, lucru care ar duce la formarea unui circuit de elită, ceea ce ar ajuta jucătorii importanţi.
Informaţia a fost prezentată de The Athletic şi preluată de Gazetta Dello Sport, iar scopul acestor modificări ar fi reaşezarea calendarului competiţionat, care acum este intens pentru unii, dar prea dispersat pentru alţii. Concret, dacă modificările ar fi adoptate, atunci calendarul ATP şi WTA ar fi reaşezat pe modelul Formula 1, şi ar exista mai puţine evenimente majore, dar mai clare şi mai uşor de recunoscut şi urmărit.
"Dacă am restrânge spaţiul dintre turneele Masters şi Grand Slam-uri, toată lumea ar fi în avantaj. Acum, distanţa e prea mare", a declarat Andrea Gaudenzi, preşedintele ATP, după finala turneului Masters 1000 din Torino.
Se pare că organizatorii turneelor de Grand Slam ar forma un parteneriat cu organizatorii a cel puţin alte 10 turnee majore, lucru care le-ar permite celor mai buni jucători din clasamentele ATP şi WTA să îşi planifice mai bine calendarul competiţional şi să se concentreze pe mai puţine turnee.
Controlul celor nouă turnee Masters 1.000 aparţine în prezent ATP, care gestionează de asemenea turneele de categoriile 250 şi 500, precum şi Turneul Campionilor, care se va disputa până în 2027 la Torino (Italia). Federaţia internaţională de tenis (ITF) controlează la rândul ei Cupa Davis şi Billie Jean King Cup (fosta Fed Cup).
În afara acestor competiţii mai sunt cele patru turnee de Mare Şlem - Australian Open, Roland Garros, Wimbledon şi US Open - care au loc anual.
Pe lângă preluarea turneelor Masters 1.000, cele mai importante după cele de Grand Slam, această nouă iniţiativă ar însemna includerea unui al zecelea turneu Masters 1.000 în calendar, care să se dispute în Arabia Saudită, înainte de startul Openului Australiei din ianuarie.
Intenţia organizatorilor acestui nou proiect este să finalizeze detaliile atunci când acţiunea va debuta în luna ianuarie la Melbourne, potrivit The Athletic, care a comparat această posibilă revoluţie din tenis cu cea din Formula 1.
Un alt motiv pentru a face acest lucru este preocuparea că tenisul s-ar putea confrunta cu o situaţie similară cu cea din golf, dacă Arabiei Saudite nu i se va permite intrarea în sportul alb, regatul din Orientul Mijlociu găzduind în prezent un singur eveniment - ATP Next Gen Finals - un turneu aproape demonstrativ, adaugă sursa citată.
În golful profesionist a fost creat un circuit alternativ, finanţat de Arabia Saudită, cu premii mai mari, pentru a atrage marile vedete ale acestui sport.
Noul proiect din tenis ar asigura, totodată, supravieţuirea turneelor de la Madrid şi Miami, despre care au circulat zvonuri că Arabia Saudită ar încerca să le preia licenţele.
Unul dintre marile beneficii ale acestei posibile uniuni între Grand Slams şi Masters 1.000 ar fi creşterea profiturilor din drepturile de televizare, întrucât toate ar fi negociate împreună şi nu fiecare organizaţie separat, aşa cum se întâmplă în prezent, scrie Agerpres.