Rugby Probleme cu stadionul Arcul de Triumf. Alin Petrache, preşedintele FR Rugby, spune că va merge în audienţă la premierul Marcel Ciolacu

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Directorul Complexului Naţional Sportiv Arcul de Triumf, ar fi solicitat FR Rugby 25.000 de euro chirie pentru un meci al echipei naţionale. Alin Petrache, preşedintele Federaţiei, anunţă că va merge în audienţă la premierul Ciolacu, nemulţumit de faptul că ar trebui să cedeze jumătate din bugetul primit de la ANS pe chirie. 



Preşedintele Federaţiei Române de Rugby, Alin Petrache, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că va merge în audienţă la premierul României, Marcel Ciolacu, după ce directorul Complexului Naţional Sportiv Arcul de Triumf, Radu Popa, a solicitat o chirie de 25.000 de euro pentru un meci al echipei naţionale a României.

"Mai nou, ca să jucăm pe Stadionul Arcul de Triumf ni s-a cerut o chirie de 25.000 de euro. Federaţia Română de Rugby are anul acesta 13 meciuri internaţionale programate pe acest stadion. Nu ne permitem ca aproape jumătate din bugetul primit de la ANS să-l dăm pe chirii. Şi nu numai, pentru că organizarea unui meci implică firmă de pază, ambulanţe şi aşa mai departe. Totul ne-ar duce la 35.000 de euro. Iar 35.000 de euro înmulţit cu cele 13 meciuri ne duc la jumătate din buget. Nu ne permitem, mai ales că miniştrii care au fost ne-au promis că rugby-ul va avea parte de folosinţă gratuită a acestui stadion de câte ori va avea nevoie şi că este un stadion al rugby-ului", a spus Petrache.

"Am vorbit cu doamna Lipă şi fac acum încă un apel şi către premierul Marcel Ciolacu pentru a reglementa situaţia şi a nu lăsa pe cineva să ia un bun public şi să-l transforme în bun personal. Vorbim de un fost condamnat penal (n.r. - managerul Radu Popa), care încă este în judecată cu Agenţia Naţională pentru Sport. Nu ştiu cine îl ţine în braţe pe acest om. Vrem să ştim dacă e ţinut de cineva în braţe pentru că suntem obligaţi să avem asemenea oameni la conducerea complexurilor sportive naţionale care sunt instituţii publice. Am cerut audienţă la premierul Marcel Ciolacu. Săptămâna viitoare sper să merg în audienţă la premierul României împreună cu preşedinta ANS, Elisabeta Lipă", a adăugat el.

Chiria a fost crescută cu 425% faţă de 2023



Petrache susţine că faţă de anul trecut chiria pentru stadion a crescut cu 425%.

"E greu ca noi să acceptăm aşa ceva. În ultimii doi ani am plătit între 2.500 şi 4.000 de euro. Este o creştere de 425% a chiriei faţă de preţurile plătite până acum pentru acest stadion, o creştere pe care nu o înţelegem. Rugby-ul românesc nu îşi permite astfel de preţuri. Echipa naţională de rugby este a României, nu este a mea sau a federaţiei, e un bun naţional. Iar complexurile sportive naţionale au nişte preţuri foarte bine fixate. Asemenea preţuri cum vedem acum se aplică societăţilor terţe, cluburi particulare pentru care sportul este un business. Mi-ar fi plăcut şi mie să folosesc echipa naţională ca pe un business, dar deocamdată nu putem face acest lucru. Aceste 12-13 complexuri naţionale din toată ţara sunt folosite de loturile naţionale şi olimpice. Dacă fac şi venituri proprii atunci acestea, pentru că sunt bani publici, ar trebui să le vedem unde se duc", a menţionat Alin Petrache.

Acum 100 de ani, terenul fusese donat FR Rugby



Preşedintele a explicat că e greu de găsit alte soluţii pentru partidele echipei naţionale atâta timp cât adversarele României şi-au făcut deja rezervări la hoteluri şi au achiziţionat bilete de avion.

"Avem peste 100 de ani de când Regele Carol a donat acest teren Federaţiei Române de Rugby şi nu mă aşteptam ca un domn (n.r. - Radu Popa, managerul Complexului Sportiv Naţional Arcul de Triumf), care a luat pe persoană fizică acest stadion, să ne dea explicaţii. Eu aş vrea să ne explice cum a cheltuit banii de anul trecut, pentru că am văzut că e un foarte bun director. Să ne explice public, pentru că e obligat de lege. Pentru că aceşti bani vin tot din taxele şi impozitele plătite de noi toţi. Îmi e greu să spun că putem pierde nişte meciuri ale naţionalei la 'masa verde' pentru că nu găsim nişte soluţii. Noi suntem singurul sport de echipă care anul trecut am luat un bronz, pentru că am câştigat finala mică în Spania. Îmi e greu să mă gândesc la o altă variantă de stadion. Meciurile naţionalei au fost deja anunţate aici, echipele adverse şi-au rezervat cazări, şi-au luat bilete de avion... îmi e greu să schimb ceva. Poate să fie Ghencea, dar e foarte greu. Până la urmă aici suntem la noi acasă", a precizat Petrache.

Naţionala de rugby are probleme şi cu antrenamentele



Acesta a menţionat că întâmpină probleme şi cu desfăşurarea antrenamentelor echipei naţionale de rugby.

"Atâta timp cât o avem pe Elisabeta Lipă la conducerea ANS, consider că împărţirea bugetelor este una bună. Mai avem alte 12 complexuri sportive naţionale şi nu am auzit ca ele să fi primit bani mai puţini sau să se plângă. Azi noi ne antrenăm la Snagov, tot complex sportiv naţional, şi ne antrenăm gratis. Pentru că directoarea de acolo ne pune terenul gratis la dispoziţie şi o face pentru că are la îndemână această posibilitate. Noi nu am fost primiţi să ne antrenăm cu echipa naţională la Stadionul Arcul de Triumf. Nu am fost primiţi nici măcar să locuim în acest cămin sportiv, pentru că acesta de aici nu e un hotel, e un cămin sportiv. Tot aici e o cantină pentru sportivi şi aşa trebuie tratată. Acest stadion nu e o societate privată, e un complex sportiv naţional, iar funcţionarea lui este reglementată clar de nişte legi. Aceste complexuri naţionale sunt puse în slujba federaţiilor sportive naţionale. Noi nu avem condiţii de pregătire. Uneori facem patinaj pe gheaţă... aici în baza noastră nu ne mai putem pregăti, deşi terenul a fost făcut pentru acest lucru. Chiar vreau să mulţumesc clubului de fotbal Dinamo care ne-a primit şi am făcut câteva antrenamente la Săftica. Aici pentru o oră de antrenament plătim 40 de lei, deci 2 ore plătim 80 de lei. Iar pentru un meci ni se cer 25.000 de euro, e strigător la cer", a subliniat el.

"Federaţia Română de Rugby şi-a dorit şi îşi doreşte să îşi asume administrarea acestui stadion. Suntem şi noi într-o judecată, trebuie să recuperăm un prejudiciu de 3 milioane de euro din calculele făcute şi care au fost depuse în instanţă. Sperăm să primim înapoi ce ni se cuvine. Avem un parteneriat, avem hârtii oficiale semnate cu instituţii ale statului şi sperăm ca în final să fie recunoscute şi puse în aplicare. Când cineva preia un complex sportiv pe nume personal, ca pe un SRL, ar trebui să dea socoteală", a mai spus Alin Petrache.

Joi, într-o postare publicată pe contul oficial de Facebook a CNS Arcul de Triumf, directorul Radu Popa a afirmat că bugetul instituţiei pe 2024 este cu 80% mai mic şi în aceste condiţii va mări chiria Federaţiei Române de Rugby "de la 2.500 la 22.000 de euro" pentru un meci.

"Bugetul pe care Agenţia Naţională pentru Sport l-a alocat anul acesta instituţiei subordonate, Complexul Sportiv Naţional Arcul de Triumf, este un buget cu 80% mai mic faţă de anul trecut. Concret, anul trecut am primit 5.000.000 de lei pentru bunuri şi servicii, anul acesta doar 1.000.000, bani care vor ajunge doar până în luna martie. Un buget, care pe mine ca manager, mă va face să muncesc şi mai mult pentru a aduce venituri proprii. Asta ar fi însă, cea mai mică problemă, pentru că am dovedit în 2023 că o instituţie nou înfiinţată, poate datorită unui management bun, să facă un milion de euro venituri proprii. Sunt venituri mai mari decât ale Arenei Naţionale. Am dovedit astfel, că acest complex este o sursă de venit importantă la bugetul de stat. Însă, tot acest buget mă va pune în situaţia de a lua măsuri în ceea ce priveşte federaţiile care se află în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Sport. Nemaiavând subvenţii, nu mai pot fi ajutate. Adică, dacă Federaţia de Rugby plătea anul trecut pentru un meci 2.500 de euro, acum va plăti 22.000 de euro", a spus Popa.

"Am avut deja o discuţie cu domnul Alin Petrache, preşedinte FRR. Sportivii pe care-i păstoreşte au petrecut la CSN o mare parte din timp anul trecut şi era firesc să fie primul pe lista noastră şi în acest moment. I-am expus situaţia cu promisiunea că dacă vom ajunge la vremuri mai bune, vom reveni la înţelegerile anterioare. L-am asigurat de tot sprijinul nostru şi pe viitor. Nu este o decizie uşoară aceasta, însă dacă ne dorim să ne menţinem în locul în care suntem şi să creştem mai mult decât atât, este singura variantă prin care CSN va reuşi. Sunt primele măsuri pe care le-am luat şi din păcate vor urma şi altele", a mai afirmat Popa.

Stadionul Arcul de Triumf a fost modernizat de Compania Naţională de Investiţii în 2020, ulterior fiind trecut în administrarea Ministerului Sportului. Înainte de cedarea sa către CNI pentru demolare şi construcţie, administrarea arenei sportive era făcută de Federaţia Română de Rugby, care s-a arătat în mai multe rânduri nemulţumită de trecerea stadionului la minister. FRR a a acuzat în mai multe rânduri Ministerul Sportului că încearcă să "naţionalizeze" Stadionul Arcul de Triumf, după ce acesta a fost construit de Compania Naţională de Investiţii, scrie Agerpres.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Rugby




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel