Germanul Alexander Zverev și rusul Andrey Rublev au fost eliminați în sferturile de finală ale competițiilor.
Tenismenul german Alexander Zverev, principalul favorit al turneului ATP 500 de la Viena, a fost eliminat în sferturile de finală ale acestei competiții, dotată cu premii totale în valoare de 2.626.045 de euro, fiind învins în trei seturi, 2-6, 7-6 (7/5), 6-4, de italianul Lorenzo Musetti, într-o partidă disputată vineri.
Musetti, cap de serie numărul 6, s-a impus în două ore și 36 de minute de joc, după ce a cedat primul set și a fost condus cu 3-0 în tiebreak-ul setului secund de Zverev, câștigător al trofeului la Viena în 2021.
Jucătorul italian îl va înfrunta semifinale pe britanicul Jack Draper, numărul 7 pe lista capilor de serie, care a avut la rândul său nevoie de trei seturi, 6-3, 3-6, 6-1, pentru a-l învinge pe cehul Tomas Machac.
În cealaltă semifinală, australianul Alex De Minaur, favoritul numărul doi, îl va avea ca adversar pe rusul Karen Khachanov.
Totodată, și principalul favorit al turneului masculin de tenis de la Basel (Elveția), rusul Andrey Rublev (7 ATP), a fost eliminat vineri în sferturile de finală ale acestei competiții de categoria ATP 500, dotată cu premii totale în valoare de 2.385.100 de euro, după ce s-a înclinat în trei seturi, 7-5, 6-7 (3/7), 6-4, în fața americanului Ben Shelton (23 ATP, favorit nr. 6).
Americanul s-a impus după o partidă de aproape două ore și jumătate, în care a reușit 13 ași și a făcut două duble greșeli, rusul având 12 ași și comițând tot două duble greșeli.
În semifinale, Shelton îl va avea ca adversar pe francezul Arthur Fils (20 ATP, favorit nr. 7), potrivit Agerpres.
Ben Shelton (SUA) - Andrey Rublev (Rusia) 7-5, 6-7 (3/7), 6-4
Arthur Fils (Franța) - Stefanos Tsitsipas (Grecia) 7-6 (7/5), 6-3
Holder Rune (Danemarca) - David Goffin (Belgia) 6-2, 6-4
Mpetshi Perricard (Franța) - Denis Shapovalov (Canada) 7-6(7/9), 6-3, 7-6(3/7)
Lorenzo Musetti (Italia/N.6) - Alexander Zverev (Germania/N.1) 2-6, 7-6 (7/5), 6-4
Jack Draper (Mare Britanie/N.7) - Tomas Machac (Cehia) 6-3, 3-6, 6-1
Karen Khachanov (Rusia) - Matteo Berrettini (Italia) 6-1, 6-4
Alex De Minaur (Australia/N.2) - Jakub Mensik (Cehia) 6-7 (2/7), 6-3, 6-4.