UEFA Euro 2024 Primul XI al României cu Ucraina, cerut în teren şi cu Belgia şi cu Slovacia. "Nicio schimbare poate fi dovada maturităţii"

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

România a învins Ucraina cu 3-0 la EURO 2024 şi a reuşit să impresioneze întreaga Europă. Chiar dacă în ultimele zile s-a vorbit mult despre posibilele schimbări care ar putea apărea în primul XI al naţionalei pentru meciul cu Belgia, sunt şi voci care cer exact aceiaşi jucători în teren. 



Marcel Puşcaş, oficial al FC U Craiova 1948, îi transmite lui Edi Iordănescu că poate da dovadă de maturitate dacă nu face nicio schimbare în primul XI, în ciuda opiniilor specialiştilor din România. 

"RISCUL DE-A STRICA CEVA

Au curs tomurile după victoria cu Ucraina. Jucătorii și stafful citesc, comentează, trăiesc și analizează părerile "specialiștilor" nației. Ele pot influența. În bine sau rău. Depinde de "mobilarea" psihică a fiecărui jucător. Din păcate ei nu au ce face. Meseria îi obligă la supunere în fața publicului. Exaltarea nației a venit tocmai pe fondul neobișnuintei de-a învinge într-o asemenea manieră.

Nu același lucru s-a întâmplat de pildă, cu normalitatea nemților in fata scoțienilor, 5-1. Pentru ei era normal, pentru noi, anormal. În fotbal, victoriile sunt mai greu de gestionat decât înfrângerile. Repet, mai ales când nu-ți sunt obișnuite. La victorie fotbaliștii nu trebuie lăudați iar la înfrângeri trebuie încurajați. E psihologie elementară. Sunt sigur că Edi știe aceste lucruri.

Va putea oare să conducă grupul împotriva curentului exaltant? Nu-i ușor. Până sâmbătă vor fi trecut 5 zile de la meciul cu Ucraina. Fizic nu vor fi probleme. Contra Belgiei, dacă fizic nu vor fi probleme, ce-ar putea interveni? Psihicul? Tactica? Păi tactica este relativă pentru că te poți lovi de oponența, forma, moralul adversarului. Ea trebuie adaptată la fiecare moment al jocului. Spiritul, inteligența și adaptabilitatea bat orice tactică. Și-atunci?", a scris Marcel Puşcaş pe Facebook.

"Nicio schimbare poate fi dovada maturităţii"


"O dovadă de maturitate și un examen pentru Edi și pentru jucători ar fi să nu schimbe nimic din formula de start. Nagelsmann a făcut-o contra Ungariei după un 5-1 cu Scoția. Și e Pro la Koln, nu la FRF. Edi, te-ai chinuit vreo doi ani să găsești formula! De ce-ai schimba-o? Dacă o mașină, un motor, un angrenaj funcționează, de ce-ai umbla cu șurubelnița la piulițe? Nu faci nimic decât să riști să strici. Mai binele este dușmanul binelui! Indiferent de rezultat, contra Belgiei trebuie să joace același 11. Contra Slovaciei, la fel. Asta-i România bună!

POVEȚELE LUI JENEI

Jenei spunea-" Titularul trebuie să știe că e titular. Doar așa îl responsabilizezi și la victorii și la infrângeri!"

Tata Puiu știe acest lucru. Sunt convins că și tu. Iar noi, "specialiștii" nației ar trebui să încetăm cu laudele. Urmează un meci extrem de greu în care, din nou, nu suntem favoriți. N-am fost și nu vom fi nicicând în fotbal. Din păcate.

Constanța înseamnă valoare. Inconstanța, lipsa ei.

Hai, România!", a mai scris Puşcaş. 

România a învins Ucraina cu 3-0, prin golurile marcate de Nicolae Stanciu, Răzvan Marin şi Denis Drăguş. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: UEFA Euro 2024




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel