Alexandru Burcea, mijlocaş stânga de la Concordia Chiajna, din Liga 2, a semnat cu Oţelul Galaţi.
"SC Oțelul Galați anunță transferul mijlocașului stânga Alexandru Burcea de la Concordia Chiajna, grupare de Liga 2. Alex, fost internațional U18 și U19, a semnat un contract până în vara acestui an, atunci când clubul nostru va putea opta pentru un transfer definitiv.
Andreas Alexandru Nicolae Burcea, care va împlini 20 de ani la finalul acestei luni, este bucureștean, are 1.77 metri și activează ca aripă stângă, având calități pentru a juca și în banda dreaptă. Crescut la centrele juvenile ale cluburilor Dinamo București și Academica Clinceni, Burcea a făcut pasul spre seniorat în vara anului 2022, atunci când a semnat un contract cu Concordia Chiajna.
Pentru formația ilfoveană, Alexandru a susținut în doi ani și jumătate 52 de partide oficiale (50 în Liga 2 și 2 în Cupa României), reușind să marcheze 5 goluri.
Noul jucător al Oțelului a fost selecționat în anul 2023 și la acțiunile naționalelor Under 18 și Under 19 ale României", transmite clubul pe site-ul oficial.
"Mă onorează transferul la Oțelul, o echipă de tradiție a fotbalului românesc, și îmi doresc să dovedesc cât mai repede că pot juca la nivelul Superligii. Știu că Galațiul respiră fotbal, am văzut cum arată stadionul în zi de meci și sunt nerăbdător să îmbrac tricoul roș-alb-albastru. Forza, Oțelul!", a transmis mijlocaşul
Andreas Alexandru Nicolae Burcea, purtătorul unui nume cu rezonanță pentru cei care iubesc Oțelul, vine la Galați sub formă de împrumut până în vara acestui an, cu posibilitatea de a fi transferat definitiv în roș-alb-albastru.