După victoria Universității Craiova în fața celor de la „U” Cluj în finala barajului de Conference League, clubul din Bănie se desparte deja de un jucător.
Universitatea Craiova a câștigat barajul de Conference League cu Universitatea Cluj, la loviturile de departajare, scor 5-4, după ce în aproape 130 de minute, cu tot cu prelungiri, scorul a fost 1-1.
Jucătorul oltenilor, Alexandru Crețu, a dezvăluit că brazilianul Raul Silva, fotbalist în vârstă de 34 de ani, nu va mai continua în tricoul celor din Bănie. Se pare că înțelegerea contractuală a fundașului central cu echipa condusă de Gâlcă expiră în vară, iar contractul său nu va mai fi prelungit.
„Raul Silva a ținut un discurs incredibil de frumos în vestiar. Nu va mai fi alături de noi în sezonul viitor. E un jucător și un coleg incredibil. Îi dorim multă baftă și ne pare rău că nu mai rămâne alături de Universitatea Craiova”, a afirmat Alexandru Crețu, după meciul dintre Universitatea Craiova și Universitatea Cluj.
Cu toate că Silva a jucat ultimul meci duminică seară în formația celor de la Universitatea Craiova, el nu a reușit să înscrie pentru olteni la loviturile de departajare, fiind cel care a creat o atmosferă irespirabilă pentru fanii craioveni, înainte ca avantajul celor de la „U” Cluj să fie năruit de Dan Nistor, după ratarea de la 11 metri.
Mihai Rotaru, finanțatorul oltenilor, a declarat la final că meciul, în sine, nu trebuia să aibă loc și că este o anomalie ca echipa de pe locul 3 să joace contra echipei de pe locul 10 pentru un loc în cupele europene.
„Dacă ai muncit un sezon întreg și termini pe podium nu poți să dai un baraj cu echipa de pe locul 10. Cu tot respectul, pot fi accidentări, poate tu te-ai bătut la titlu până în ultima etapă, poate te-ai bătut la cupă. Vii și dai un meci de baraj care este împotriva spiritului competiției. Ce întâmplă e împotriva naturii.
Este o anomalie. Joci tot sezonul, după care încă 10 meciuri. Nu poți să joci într-un singur meci toată munca ta de un sezon cu locul 10. Au investit 7 milioane de euro, au avut buget și tu vii cu 12 milioane de euro. E un singur meci, se poate întâmpla orice. Aceasta a fost a 31-a etapă.
Să nu uităm să ne bucurăm de fotbal. Chiar dacă nu am avut un meci consistent, nu a fost o diferență clară, victoria a fost dulce. A creat unitate între suporteri, jucători și toți din jurul Universității Craiova.
În minutul 119 nu mai gândești. Îți e teamă și de umbra ta. Am mai avut o experiență în play-off-ul grupelor europene cu Beer Sheva, când în minutul 104 am condus cu 1-0, eram calificați, iar în minutul 105 am fost egalați. Dacă mai erau 2-3 penalty-uri cred că eram mulți pe la urgențe prin Craiova. Au fost emoții normale. Munca noastră de 30 de etape a fost în bocancul lui Nistor, din păcate”, a spus Mihai Rotaru, la Fanatik.