Superliga Romaniei Primii doi jucători la care Gigi Becali e pregătit să renunţe după eşecul cu FC Botoşani

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

FCSB a pierdut în faţa celor de la FC Botoşani, scor 0-1, într-un meci restant din etapa a IV-a. Gigi Becali a anunţat, la o zi după meci, că doi jucători pot pleca de la echipă. 



FC Botoşani a obţinut o victorie dramatică în faţa campioanei FCSB, cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe teren propriu, într-un meci restant din etapa a 4-a a Superligii de fotbal.

Unicul gol al partidei a fost marcat de Zoran Mitrov (90+8), din lovitură liberă de la 20 de metri.

Gazdele au mai avut ocazii mari de gol prin Adrian Chică-Roşă (29) şi Hervin Ongenda (84).

FCSB a ratat prin Malcom Edjouma (36) şi Luis Phelipe (67 - bară).

FCSB nu a mai pierdut în Superligă din 25 august (0-2 cu FC Hermannstadt), având cinci victorii şi patru egaluri, conform Agerpres.

Baeten şi Luis Phelipe, aproape să fie daţi afară 

"Baeten se ascunde de minge. Se ascundea tot timpul în poziția aia. El tot timpul se ascundea ca să nu o primească. Se ducea în poziție ca să nu deposedeze, îi era teamă că nu știe.

Se ducea în poziții unde să nu poată juca fotbal. M-am convins de Baeten. Dacă poate să plece, să plece! Îi dau drumul să plece. Hai să vedem. Nici Luis Phelipe nu mi-a plăcut. Mai bine îl lăsam pe David Miculescu, măcar făcea ceva în forță. Phelipe e jucător prea superficial", a spus Gigi Becali, la Fanatik.

Valeriu Iftime spune că le-a închis gura contestatarilor 

"N-am câştigat niciodată acasă cu FCSB. Mai vine şi un Şumudică care spune că FCSB nu va avea probleme la Botoşani, şi domnul Becali, trufaşul Becali.

Am jucat bine, poate ne-au şi motivat declaraţiile stupide, ieşite din context. În seara asta am fost buni, am meritat victoria. Parcă este sensul fotbalului.

Au fost mulţi oameni, pleacă acasă fericiţi. Iar golul… Senzaţional! Totul a fost aşa, ca o demonstraţie de fotbal şi o demonstraţie a faptului că nimeni nu cunoaşte rezultatul înaintea meciului.

Toţi cârcotaşii care spun că Botoşaniul nu joacă pe bune cu FCSB… M-am obişnuit, dar aceşti fotbalişti plâng după o asemenea victorie.

Mă uitam la bucuria jucătorilor mei. Incredibil! Parcă luasem Liga Campionilor! Nu mai contează, avem o primă pentru ei, copiii au fost formidabili. Au meritat aceşti copii, merită premiaţi.

Efortul a fost senzaţional. FCSB-ul nu s-a mişcat la fel cum se mişcă de obicei. Păreau superiori. Azi n-au fost”, a declarat Valeriu Iftime.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel