Echipa națională a României va evolua în această seară, în primul meci de pregătire programat înaintea Campionatului European de fotbal din Germania.
Selecționata României calificată la EURO 2024 va evolua în fața naționalei Bulgariei, în această seară, de la ora 21:30, pe stadionul „Steaua” din București. „Tricolorii” vor mai juca și împotriva selecționatei Liechtensteinului, pe 7 iunie, de la ora 21:00. Cel de-al doilea meci amical va avea loc pe același stadion.
Pentru amicalul cu Bulgaria, se pare că s-au vândut deja un număr aproximativ de 17.000 de bilete din totalul de 27.000 puse la dispoziție publicului. Dat fiind faptul că partida va începe abia la ora 21:30, numărul suporterilor care ajung la stadion s-ar putea mări, în cursul zilei de astăzi, mai ales că programul caselor de bilete de la Stadionul „Steaua” vor deschise până la ora 21:00.
În ceea ce privește meciul cu Liechtenstein, numărul de bilete deja achiziționate ar fi mai mare, poate paradoxal, respectiv 19.000 de bilete, din același total de 27.000, potrivit Prosport. Probabil și ziua desfășurării acestui duel are o însemnătate, jucătorii naționalei noastre evoluând într-o seară de vineri împotriva adversarilor din Liechtenstein.
Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 20/0), Horațiu MOLDOVAN (Atletico Madrid | Spania, 10/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0), Răzvan SAVA (CFR Cluj, 0/0);
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 16/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 5/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 15/0), Bogdan RACOVIȚAN (Rakow | Polonia, 1/0), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 19/1), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia, 26/2), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 27/1), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 34/2);
Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 16/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 16/0), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 36/4), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 54/3), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 68/14), Adrian ȘUT (FCSB, 1/0), Darius OLARU (FCSB, 16/0), Constantin GRAMENI (Farul Constanța, 0/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 22/7), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 19/4), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 33/5), Florinel COMAN (FCSB, 13/1);
Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 9/2), George PUȘCAȘ (Bari | Italia, 41/11), Denis ALIBEC (Muaither | Qatar, 37/5), Daniel BÎRLIGEA (CFR Cluj, 1/0).
Lotul final pentru turneul din Germania va fi anunțat vineri, 7 iunie.
Echipa națională a României face parte din Grupa E și va juca împotriva echipelor naționale ale Ucrainei, Belgiei și Slovaciei.
- Luni, 17 iunie: România – Ucraina (München, 16:00)
- Sâmbătă, 22 iunie: Belgia – România (Köln, 22:00)
- Miercuri, 26 iunie: Slovacia – România (Frankfurt, 19:00)