Portarul echipei Real Madrid, Thibaut Courtois, s-a declarat „foarte mândru” de intervenția pe care a avut-o la un șut al fotbalistului român Ianis Hagi, în meciul câștigat marți cu 5-0 de echipa sa în fața formației Deportivo Alaves.
Thibaut Courtoisa spus că este foarte mândru de intervenția avută la șutul mijlocașului român, în cadrul partidei câștigate cu scorul de 5-0 de echipa sa, Real Madrid, pe Santiago Bernabeu, în La Liga.
Fotbalistul român Ianis Hagi, care a evoluat 71 de minute în meci, s-a remarcat prin două șuturi, care au testat reflexele lui Thibaut Courtois. Portarul madrilenilor a revenit recent în poarta lui Real după ce a lipsit mult timp din cauza unei accidentări la menisc și a unei recidive.
În trei meciuri în care a apărat, câștigate la scor de madrileni, 3-0 cu Cadiz, 4-0 cu Granada și 5-0 cu Alaves, Courtois a alungat îndoielile care puteau exista în privința evoluțiilor sale.
Belgianul s-a remarcat, mai ales, la unul din șuturile lui Ianis Hagi. Împotriva lui Alaves, el a devenit primul portar al lui Real Madrid care apără 10 șuturi într-un meci de campionat de la Iker Casillas în 2008.
După o lungă perioadă de inactivitate a lui Courtois, această revenire este surprinzătoare, nu și pentru el, care își cunoaște valoarea: „Mă simt foarte bine, poate mai bine ca oricând. Înțeleg cele câteva îndoieli care ar fi putut exista în legătură cu forma mea, dar știam că totul va merge bine de la început. Sunt același Courtois sau... poate chiar mai bun!
CITEȘTE ȘI Ianis Hagi, cel mai bun jucător al lui Deportivo Alaves pe Santiago Bernabeu
Aveam nevoie de astfel de dueluri, în care trebuie să mă întrebuințez. Intervenția mea la șutul lui Hagi? Sunt cu adevărat foarte mândru de ea. Coechipierii mei vor avea câteva zile libere, dar eu voi continua să mă antrenez”, a spus fotbalistul.
La sfârșitul lunii aprilie, selecționerul naționalei Belgiei, Domenico Tedesco, a confirmat că Thibaut Courtois nu va fi în lotul pentru EURO 2024, unde „diavolii roșii” vor fi printre adversarii României.
Courtois nu are o relație bună cu antrenorul italo-german Domenico Tedesco, el fiind supărat că nu a fost numit căpitan al naționalei după accidentarea lui Kevin De Bruyne, în meciul cu Austria, din iunie anul trecut. Banderola de căpitan i-a fost încredințată, atunci, lui Romelu Lukaku.
Portarul, care a ajuns să fie prost văzut de o parte a colegilor de la națională, a anunțat în decembrie că renunță la EURO 2024 din cauza accidentării la genunchiul stâng, potrivit Agerpres.