Borislav Mihailov, preşedintele Federaţiei bulgare de fotbal, a demisionat.
Preşedintele Federaţiei bulgare de fotbal (BFS), Borislav Mihailov, sub presiune din cauza rezultatelor slabe ale echipei naţionale, şi-a anunţat luni retragerea după manifestaţii violente ale suporterilor, informează AFP, conform Agerpres.
"Mi-am prezentat demisia pentru a aduce liniştea", a declarat Mihailov, în vârstă de 60 de ani, care se afla de 18 ani la cârma federaţiei, după o şedinţă a BFS.
Contestat ani de zile, Mihailov a fost împins spre demisie în urma incidentelor din 16 noiembrie, soldate cu zeci de răniţi în rândul poliţiştilor şi suporterilor, cu ocazia meciului Bulgaria - Ungaria din preliminariile EURO 2024.
Suporteri veniţi din toată Bulgaria au făcut atunci deplasarea pentru a cere demisia lui Borislav Mihailov.
Petarde, fumigene, sticle de bere şi chiar pietre sau semne de circulaţie au fost aruncate de protestatari, care au incendiat şi o maşină de poliţie, în cursul unor incidente considerate rare în această ţară din Balcani.
Din cauza tensiunilor anticipate, meciul, programat iniţial la Plovdiv, a fost transferat în ultimul moment în capitala Sofia, desfăşurându-se fără public.
Foto: Agerpres
Nemulţumirea fanilor a continuat să se accentueze din cauza rezultatelor slabe ale echipei naţionale, care nu s-a calificat la nicio competiţie importantă şi a asistat la un val de schimbări de selecţioneri în ultimele două decenii. Ultimul turneu final disputat de Bulgaria datează de la EURO 2004 din Portugalia.
Mihailov a denunţat "o presiune incredibilă, calomnii şi atacuri permanente" şi a spus că, în ciuda eşecurilor, este "mândru de ceea ce s-a realizat".
Apelurile la demisia lui s-au înmulţit în ultimele zile.
Interimatul va fi asigurat de vicepreşedintele Mihail Kasabov până la congresul prevăzut anul viitor, care va ratifica decizia şi va examina noile candidaturi.
Borislav Mihailov, fost portar de valoare al naţionalei Bulgariei, cu care a ajuns până în semifinale la Cupa Mondială 1994, a demisionat deja în octombrie 2019, după scandalul insultelor rasiste din timpul unui meci cu Angliei. El a revenit atunci asupra deciziei sale.
Cu o longevitate record la conducerea BFS, Mihailov a fost ales de cinci ori începând din 2005. Preşedinţia sa a fost marcată de acuzaţii recurente de trucare de meciuri şi pariuri ilegale, deturnare de fonduri publice şi conflicte de interese.