Președinta Federației Române de Gimnastică, Carmencita Constantin, a declarat că disputa pentru medalia de bronz din concursul de sol de la Jocurile Olimpice de la Paris nu s-a încheiat.
Carmencita Constantin, președinta Federației Române de Gimnastică, a declarat că disputa pentru medalia de bronz din concursul de sol de la Jocurile Olimpice de la Paris, încheiată prin decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv în favoarea Anei Bărbosu, a reprezentat principala problemă pe care a întâmpinat-o Federația Română de Gimnastică în 2024.
„Tevatura de la Jocuri nu s-a terminat, ea continuă. Sunt probleme judiciare în curs la Tribunalul Federal Elvețian unde pe de o parte suntem poziționați în apărarea Anei Bărbosu, iar pe de altă parte suntem într-un demers de identificare a soluțiilor de recunoaștere a drepturilor Sabrinei.
La Paris au fost zile și nopți foarte grele pentru că a fost un demers pe care nu am avut de unde să-l învăț. Așa că l-am învățat din mers. Șansa noastră a fost că ne-am putut corecta greșelile începutului demersului la TAS, lucru pe care l-am făcut mai repede decât partea americană.
Eu nu am avut niciun fel de oscilație între a transmite contestațiile pentru ambele sportive (n.r. - Ana Bărbosu și Sabrina Voinea). La decizii nu a fost o problemă, le-am luat repede. Problema a fost la felul în care ne-am poziționat și ne-am asigurat specialiștii care să ne reprezinte cu adevărat interesele. Este cheia succesului și pot să o recomand și să o explic oricărui alt coleg din altă federație.
Am avut surpriza să aflu că astfel ar fi putut fi salvate foarte multe alte medalii pentru România, la toate disciplinele, în situații similare dacă aceste demersuri juridice ar fi fost cunoscute și întreprinse la momentele respective”, a menționat președinta.
Carmencita Constantin a subliniat contribuția semnificativă a Nadiei Comăneci în obținerea medaliei de bronz de către Ana Bărbosu.
„Nadia Comăneci a făcut la Paris ceea ce face ea în mod natural. Ea este continuu alături de noi, alături de gimnastica românească. Ea nu a pus umărul la ceea ce s-a întâmplat la Paris pentru că e președinta de onoare a federației. Nu, ea a făcut toate demersurile de acolo și le-a făcut ca o furtună pentru că a fost absolut la vedere tot ce s-a întâmplat în finala de la sol.
Și pentru că nu e normal să nu lupți ca aceste lucruri să nu mai afecteze acest sport minunat indiferent de naționalitatea sportivelor în cauză. Că întâmplarea a făcut ca noi să avem norocul ca Nadia să fie născută pe pământ românesc este altceva. Nadia este Nadia și nimeni nu o va putea egala prin comportament și atitudine, prin ceea ce reprezintă ea pentru gimnastica mondială.
Și gimnastica românească se poate baza întotdeauna pe Nadia, categoric. La Paris, Nadia a știut totul, absolut totul, până în cel mai mic amănunt și a avut capacitatea să analizeze și ofere sfaturile necesare pentru ca totul să iasă bine. Și lucrurile au ieșit bine”, a mai spus ea.
„În momentul de față sunt două litigii la Tribunalul Federal Elvețian, complet separate. Este cel deschis de Jordan Chiles, care își cere medalia înapoi, iar noi facem totul pentru a ne apăra dreptul nostru. Și al doilea demers este deschis de noi în numele Sabrinei Voinea, contestând decizia TAS de a nu judeca la Paris cazul Sabrinei.
TAS a justificat decizia de a nu judeca acțiunea depusă de Sabrina prin faptul că nu s-au utilizat drepturile din timpul competiției, respectiv contestația Cameliei Voinea pentru penalitatea de la linie (n.r. - ieșirea din covor)”, a adăugat Carmencita Constantin.
Conducerea FRG a stabilit obiective de medalii la Campionatele Europene și Mondiale de gimnastică artistică programate anul viitor.
„Anul 2025 reprezintă începutul unui ciclu olimpic în care ne-am pus o serie de obiective atât la disciplinele olimpice, cât și neolimpice. Suntem în pregătirea și luarea deciziilor finale pentru structurile de loturi naționale cu care vom demara pregătirea la început de ianuarie.
Începem un an nou cu obiective de medalii la Campionatele Europene de gimnastică artistică feminină și masculină, pentru Campionatele Mondiale, ambele fiind competiții individuale.
Vin din urmă la feminin sportive care în 2024 nu au fost apte din punct de vedere medical pentru a se alinia la obiectiv de medalie... însă acum sunt în faza finală de recuperare și vor putea intra în selecția pentru reprezentarea noastră la aceste competiții. Pornim încrezători la un drum nou, un drum de patru ani, un drum sperăm noi frumos”, a subliniat Carmencita Constantin.
România a cucerit medalia de bronz în concursul de sol de la Jocurile Olimpice de la Paris 2024 prin Ana Bărbosu. Pe 5 august, în finala de la sol, Ana Bărbosu a fost pentru câteva zeci de secunde medaliată cu bronz, însă americanca Jordan Chiles a depus contestație și i s-a mărit nota, de la 13,666 la 13,766, astfel că a terminat pe poziția a treia.
Sabrina Maneca Voinea a făcut și ea contestație pentru nota primită (13,700), dar aceasta a fost respinsă. Ulterior, Tribunalul de Arbitraj al Sportului (TAS) a decis ca medalia de bronz să revină gimnastei Ana-Maria Bărbosu, aceasta fiind urmată pe locul 4 de Sabrina Maneca Voinea și pe 5 de americanca Jordan Chiles.
România nu mai obținuse o medalie olimpică la gimnastică artistică din 2012 (Londra), când Sandra Izbașa câștiga aurul la sărituri, Cătălina Ponor cucerea argintul la sol, iar echipa feminină a României lua bronz.
Echipa feminină a României a încheiat pe locul 7 competiția de la Paris, iar Andrei Muntean, singurul reprezentant al gimnasticii masculine la această ediție a Jocurilor Olimpice, a terminat concursul de la paralele pe locul 25, potrivit Agerpres.