UEFA Europa League Presa din Ungaria o acuză pe Corvinul că "a păcălit fotbalul", după victoria cu Paksi din Europa League

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Corvinul Hunedoara a zdrobit-o pe Paksi FC în primul tur preliminar al EUROPA LEAGUE. Vicecampioana Ungariei a pierdut pe teren propriu cu scorul de 4-0 în faţa echipei din Liga II din România. Cu toate astea, presa maghiară spune că cei de la Corvinul "au păcălit fotbalul", şi arată cu degetul şi spre arbitrul partidei. 



"Uneori se întâmplă ca un meci să fie al patrulea, dar de fapt primul. Deşi Paksi FC şi-a jucat al patrulea meci internaţional marţi, a fost de fapt primul pe propriul stadion. Acum 13 ani, Paksi a jucat în Europa League, dar stadionul nu îndeplinea standardele UEFA, aşa că nu au jucat acasă", au scris cei de la Nemzeti, încercând să explice cumva eşecul suferit de Paksi. 

Ulterior, presa maghiară a trecut la atac şi a spus că hunedorenii au păcălit fotbalul cu fiecare ocazie. Iar faza de care s-au legat a fost cea din prelungirile partidei, când cei de la Paksi au primit iniţial penalty, pentru ca ulterior arbitrul să anuleze, ca urmare a intervenţiei VAR, şi să mute mingea în afara careului, pentru o lovitură liberă. 

"Harry Kane a primit penalty cu Olanda, dar Norbert Konyves nu. Cei din camera VAR vor trebui cu siguranță să explice această decizie. Dacă acest tip de fault s-a sancționat la EURO, în Europa League n-a mai fost cazul.

(...) Corvinul a păcălit fotbalul de câte ori a avut ocazia, iar arbitrul Aslam Muhammad Usman s-a dovedit complice la asta. Dar să nu fim injuști, Paksi a fost la ani lumină de cea mai bună variantă a sa.

Balint Szabo a luat galben, arbitrul s-a dus la margine să revadă faza, iar apoi l-a eliminat. Iar pentru că apoi s-au marcat golurile 3 și 4, poate fi spus cu mare certitudine că dubla manșă s-a decis.

A fost cireașa de pe tort că, la finalul prelungirilor, arbitrul a dictat un penalty la faultul lui Daniel Bode, iar apoi, după ce VAR a analizat faza, s-a decis că e doar lovitură liberă...", a scris sursa citată. 

Corvinul Hunedoara s-a impus cu 4-0, după o evoluţie solidă, iar elevii lui Florin Maxim privesc acum către returul de joia viitoare. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: UEFA Europa League




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel