Turnee WTA Presa din Franţa o laudă pe Simona Halep după primul meci la WTA 125 Hong Kong

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Simona Halep a reuşit să se impună în faţa Arinei Rodionova la WTA 125 Hong Kong şi a înregistrat astfel prima victorie după mai bine de doi ani. 



Simona Halep (33 de ani) a debutat cu dreptul în competiția 125 WTA de la Hong Kong, unde a obținut prima victorie după mai bine de doi ani.

Sportiva din țara noastră a reușit să o învingă pe australianca Arina Rodionova, în primul meci disputat în cadrul competiției chineze. Fostul lider mondial a obținut o victorie muncită, după două ore și opt minute de joc, reușind să treacă de Rodionova cu scorul de 6-2, 4-6, 6-4.

Halep nu mai jucase din mai, când era nevoită să abandoneze în primul tur la Trophee Clarins (WTA 125), de la Paris, la 7-5, 2-3 în meciul cu americanca McCartney Kessler.

Francezii de la L'Equipe au analizat meciul şi au evidenţiat calitatea româncei. 

”La 33 de ani, Simona Halep nu a realizat miercuri cea mai mare performanță a carierei, când a învins-o pe australianca Arina Rodionova (6-2, 4-6, 6-4), locul 114 în lume, dar acest succes a obținut după două ore și 8 minute de joc, la micul turneu WTA 125 de la Hong Kong, este totuși foarte important pentru româncă.

Halep, numărul 1 mondial în 2017, campioană la Roland-Garros în 2018 și la Wimbledon în 2019, nu câștigase niciun meci din 16 august 2022. Se întâmpla la Cincinnati și, câteva săptămâni mai târziu, testul ei pozitiv la roxadustat a fost dezvăluit.

Suspendată provizoriu, apoi a primit o interdicție de patru ani în septembrie 2023, ea și-a văzut pedeapsa redusă la nouă luni, la începutul acestui an.

Cu toate acestea, ea eșuase de două ori în încercarea de a câștiga din nou. La Miami în martie (1-6, 6-4, 6-3 împotriva Paulei Badosa) și la Paris în mai (5-7, 3-2 abandon împotriva lui McCartney Kessler).

De data aceasta, Halep și-a dus misiunea până la capăt, arătându-se net superioară adversarei în primul set și suficient de rezistentă în ultimul. În turul doi o va înfrunta pe rusoaica Anna Blinkova, locul 78 WTA și cap de serie nr. 7.”,  a  transmis L'Equipe. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Turnee WTA




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel