Naţionala României înregistrează o premieră în meciul cu Lituania, al patrulea din Liga Naţiunilor.
"În această seară, la Kaunas, vom juca în premieră în echipamentul albastru", a transmis FRF cu câteva ore înainte de meci.
Mijlocaşul Marius Marin a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că Lituania, adversara de marţi din Liga Naţiunilor la fotbal, a pus probleme în partida tur de la Bucureşti, "tricolorii" fiind nevoiţi să abordeze meciul de la Kaunas cu aceeaşi determinare ca la victoria din Cipru.
"Întâlnim un adversar destul de bun. Şi la Bucureşti ne-a pus destul de multe probleme şi cred că ar trebui să intrăm la fel de motivaţi cum am făcut-o cu Cipru. Ne-am propus ca grup să terminăm fiecare meci din grupă cu victorie, pentru că fiecare victorie aduce alta, asta este motivaţia noastră ca echipă, de a creşte, şi de a creşte mentalitatea de învingători", a afirmat Marin.
Acesta spune că Lituania va lupta cu toate forţele încercând să nu retrogradeze într-o grupă inferioară a Ligii Naţiunilor.
"La Bucureşti cred că i-a avantajat şi terenul, dar acum noi trebuie să ne concentrăm pe ceea ce facem noi şi să respectăm ceea ce spune 'Mister' pentru că asta este cel mai important. Am văzut că au o echipă destul de bună, am văzut şi meciul cu Kosovo. Nu meritau să piardă, pentru că au produs un fotbal destul de bun şi cred că mâine vor da totul pentru că este cam ultima lor şansă de a nu retrograda. Noi cred că trebuie să fim determinaţi să terminăm grupa pe primul loc", a mai spus Marius Marin.
Echipa naţională de fotbal a României va disputa partida cu Lituania, din cadrul Grupei C2 a Ligii Naţiunilor, marţi, la Kaunas (21:45), pe stadionul Dariaus ir Gireno.
Naţionala României a obţinut până acum trei victorii în Grupa a 2-a din Liga C a Ligii Naţiunilor, cu Kosovo în deplasare (3-0), cu Lituania la Bucureşti (3-1) şi 3-0, cu Cipru, la Larnaca.
Selecţionata pregătită de Mircea Lucescu este lider în grupă, cu 9 puncte, urmată de Kosovo, 6 puncte, Cipru, 3 puncte, Lituania, 0 puncte, scrie Agerpres.
Liga Naţiunilor 2024/25 va avea efect direct şi asupra preliminariilor europene pentru Cupa Mondială din 2026. Cele mai bune patru câştigătoare de grupe din Liga Naţiunilor, exceptând echipele care au încheiat pe primele două locuri în grupele din preliminarii, vor participa la meciurile de baraj pentru CM 2026, alături de toate cele 12 echipe de pe locul secund din preliminariile clasice. Astfel, vor rezulta patru play-off-uri, fiecare cu câte patru echipe, ce se vor disputa în sistem semifinale-finală, urmând a se stabili ultimele patru naţionale europene participante la Cupa Mondială din Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada.