Belgianul Thibaut Courtois şi-a revenit după accidentarea la genunchi suferită vara trecută şi a fost inclus de Carlo Ancelotti în lotul lui Real Madrid pentru meciul din semifinalele Ligii Campionilor, cu Bayern Munchen.
Courtois, titular indiscutabil la Real înaintea accidentării sale, nu a disputat niciun meci de la debutul acestui sezon, însă ar putea juca un rol major în finalul acestei campanii a madrilenilor, care vizează al 15-lea trofeu în cea mai importantă competiţie continentală şi se află totodată foarte aproape de al 36-lea titlu în La Liga.
Antrenorul Carlo Ancelotti a decis de altfel să deplaseze întregul său lot de jucători la Munchen, pentru acest meci extrem de important, inclusiv pe accidentatul David Alaba şi pe suspendatul Dani Carvajal.
Fundaşul austriac David Alaba este de altfel singurul fotbalist din lotul madrilenilor indisponibil în acest moment din cauza unei probleme medicale, în timp ce internaţionalul spaniol Dani Carvajal nu va putea juca în partida tur de pe Allianz Arena din cauza unei suspendări pentru cumul de cartonaşe galbene, dar va fi disponibil pentru returul de la Madrid.
Portarul ucrainean Andri Lunin va fi titular la Real Madrid în meciul cu Bayern Munchen, revenirea lui Thibaut Courtois între buturi fiind aşteptată sâmbătă, la meciul de campionat cu Cadiz, scrie Agerpres.