Cornel Şfaiţer, preşedintele lui Poli Iaşi, a anunţat noul antrenor al echipei, după ce Tony da Silva şi-a dat demisia.
"Ne-am înțeles cu Emil Săndoi, îl aștept la Iași, vine mâine să ne apucăm de treaba. Credem că e cea mai potrivită variantă pentru Iași astăzi. Cunoaște tot ce e aici, eu îl cunosc foarte bine", a declarat Cornel Șfaițer pentru golazo.ro.
Poli Iaşi este prima echipă pe care o preia Emil Sândoi după naţionala de tineret, de care s-a despărţit în iunie 2023.
Anthony da Silva a anunțat că renunță la postul de antrenor, după înfrângerea dureroasă cu sibienii de la FC Hermannstadt, scor 2-6, în a VIII-a etapă a Superligii.
„Mulțumim, Tony da Silva! Contractul dintre antrenorul principal Tony da Silva și clubul nostru s-a încheiat, la solicitarea tehnicianului.
Tony da Silva a semnat contractul cu Poli pe 1 aprilie, în acest an, și sub comanda sa echipa a reușit menținerea în Superligă după rezultatele înregistrate în ultimele etape din sezonul trecut. Apreciem munca sa în Copou și îi dorim mult succes în carieră.”, a anunțat clubul, pe pagina oficială de Facebook.
„Pentru binele echipei Poli Iași, am decis să închei, astăzi, contractul. Vă mulțumesc tuturor, de la cei din club până la suporteri, pentru colaborare, pentru încurajări și pentru critici.
Doresc tot ce este mai bun pentru Poli, iar în acest moment simt că aceasta e decizia înțeleaptă. Momentele frumoase trăite aici nu mi le poate lua cineva și vor rămâne mereu în amintirea mea.”, a spus tehnicianul portughez.
În cursul anului trecut, Silva a fost diagnosticat cu cancer la prostată, dar că ultimele investigații realizate au arătat că este sănătos în acest moment.
Totodată, tehnicianul portughez a spus că a fost diagnosticat într-un stadiu incipient al bolii, iar tratamentul pe care l-a urmat a costat 12.000 de euro.
„Când am venit aici, am venit într-un moment foarte dificil pentru club. Toată lumea credea că Poli Iași o să retrogradeze. Și noi, conducere, jucători, staff, am făcut ceva minunat. Ne-am salvat direct. Când lumea credea că era imposibil. Și simt și eu că sunt iubit și le mulțumesc tuturor pentru asta! Eu nu am venit aici să fur bani de la Poli Iași sau din România. Am venit să muncesc cu inima deschisă, cu transparență.
Eu mă sacrific foarte mult pentru acest club. Mi-am lăsat familia acasă. Am lăsat copilul meu de 10 ani. Am lăsat părinții mei, care au niște probleme de sănătate. Eu când am venit anul trecut, am venit... Înainte să vin aici, eu am avut o boală, am avut cancer. Am învins un cancer chiar înainte să am această provocare la Poli Iași. Anul trecut... Am avut forța interioară să lupt. M-am speriat foarte mult că nu o să îmi mai văd familia mea, copilul meu.
Dumnezeu mi-a dat putere să lupt pentru viața mea. Și această oportunitate pe care mi-a dat-o Dumnezeu m-a schimbat total, vreau să mănânc viața cu totul. Vreau să fiu fericit, vreau ca lumea să fie mândră de mine. Și am venit să fiu o soluție pentru Poli Iași. N-am venit să fiu o problemă. Când simt că sunt o problemă, le voi spune singur celor din conducere că plec pentru binele clubului. Și rămânem prieteni. Eu muncesc de dimineață până seara pentru club. Eu sunt singur aici, ies puțin în oraș, îmi e capul doar la fotbal.
Acasă, stadion, acesta e programul meu. Mi-ar fi plăcut să am un staff de 12-13 persoane, să mă concentrez doar pe munca mea de antrenor, dar noi n-avem bani de asta. Atunci trebuie să muncim, să muncim, să muncim. Și asta le promit tuturor, că o să dau tot din mine ca să fie bine.
Am avut noroc că am descoperit din timp. A fost un cancer la prostată, aveam trei noduli. Am avut oportunitatea să beneficiez de o tehnologie nouă cu laser. M-a costat 12.000 de euro, dar acum totul e OK. Sunt încă controlat, nu a mai reapărut nimic.”, a spus Tony da Silva, pentru gsp.ro.