Superliga Romaniei "Poate e momentul ca Dican să plece". Mişcări de trupe la FC Botoşani înainte de noul sezon

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Bogdan Andone a reuşit să o salveze pe FC Botoşani de la retrogradare şi acum pregăteşte intens noul sezon al moldovenilor. 



"Dican poate fi în echipa etapei în orice etapă. E un fotbalist ofertat de foarte mulţi. Am avut o discuţie cu Victor şi dacă are o ofertă bună în vară, va pleca indiferent de ce vrem noi", a declarat Valeriu Iftime într-un interviu în luna aprilie pentru DC Sport. 

Iar declaraţia sa pare să se adeverească. Antrenorul Bogdan Andone spune că ar fi timpul pentru Dican să plece la altă echipă şi a dat şi exemple de formaţii unde s-ar potrivi ca stil de joc. 

"Enzo Lopez şi Kaprof mai au contract, s-au adaptat foarte bine. Mie îmi plac foarte mult jucătorii argentinieni. Ambii jucători sunt cu familiile aici. Enzo Lopez are şi un copil. S-au adaptat extrem de bine cu grupul, cu oraşul, absolut tot. E un aspect important. Iar modul în care se antrenează e iar un aspect important. Că dacă nu eşti implicat sută la sută, e greu să ai rezultate. 

Dican este un jucător de viitor, e polivalent. Am jucat la meciul de baraj cu Mioveni cu el fundaş central. Apoi am jucat cu el şi număr 6, chiar şi inter la unele jocuri. Ar face faţă şi la altă echipă, dar depinde de profilul echipei. Eu cred că s-ar adapta foarte bine la stilul CFR-ului, de exemplu. E un marcator la faze fixe. Cred că şi la echipa lui Gică Hagi. Sistemul de joc îi permite să fie un fel de Nedelcu sau Băluţă. Cred că sunt nişte opţiuni bune, importante. 

Mai avem nevoie de un mijlocaş, pentru că vedem ce va fi cu Dican, dacă va pleca, dacă va rămâne la echipă. Din ce am înţeles de la patron, există interes în momentul de faţă pentru el. Eu am discutat cu el, cred că şi pentru el e momentul să facă pasul la altă echipă", a declarat Bogdan Andone la Prosport Live. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?