Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat că viitorul său la echipa naţională depinde în mare parte de rezultatele pe care echipa le va obţine la EURO 2024.
Întrebat ce mesaj are pentru jucătorii care nu au mai fost selecţionaţi pentru România, dar şi dacă va rămâne la cârma naţionalei după EURO 2024, Edi Iordănescu a făcut mai multe anunţuri importante.
"Eu cred că e important să pronunţăm numele jucătorilor care sunt aici, aşa e firesc, să îi cinstim. La fel de important este să pronunţăm numele jucătorilor care au fost în această campanie, chiar dacă nu sunt aici acum, dar au avut meritul lor. E important să mulţumesc şi celor din spatele echipei naţionale, staff-ului meu care m-a suportat în multe momente şi m-a acceptat.
Pot să vorbesc despre perioada care urmează. Porţile rămân deschise, dar nu foarte larg, pentru că avem un nucleu. Bineînţeles că procesul de selecţie continuă. Criticile despre selecţie le-am cunoscut, dar nu m-au afectat, nu mi-au schimbat gândurile, ca dovadă că nu am ţinut cont de ce s-a spus din exterior. Am încercat să respect opiniile când au fost de bun simţ şi obiective.
Referitor la ce urmează după EURO 2024, nu ştiu. Chiar nu ştiu! Îmi doresc linişte, îmi doresc pregătirea EURO. O să merg la tragerea la sorţi, apoi o să rămân acolo câteva zile ca să caut locaţii pentru echipa naţională. Nu ştiu ce aşteptări au băieţii, dacă se gândesc la hoteluri luxoase, dar nu va fi aşa. O să căutăm o bază sportivă, izolată, ca să avem linişte, să lucrăm, să ne pregătim. După EURO, cu siguranţă vom vedea ce înseamnă pentru fiecare drumul pe care se va merge. Dar fiţi siguri că în decizia mea personală va conta foarte mult ce se întâmplă şi la EURO", a declarat Edi Iordănescu după victoria cu Elveţia.
”O să rămână, stați liniștiți. O să avem și un Iordănescu și un Hagi într-un Campionat Mondial, de ce nu? Cred că suntem singura echipă din lume care avem familii care dau antrenori și jucători consecutivi la echipa națională.
Mai avem și familia Lucescu, doar că ei nu au fost lângă echipa națională în ultimul timp”, a spus Mihai Stoichiță, la Liga Digisport.