Superliga Romaniei Petrolul Ploiești se desparte de un jucător, după înfrângerea clară cu Dinamo, scor 1-4

Data actualizării: | Data publicării:
Agerpres
Agerpres

„Lupii galbeni” nu au putut face față evoluției foarte bune a „câinilor roșii” de duminică seară, în a doua etapă a Superligii României, scor 1-4.



Takayuki Seto își încheie parcursul la Petrolul

Echipa de fotbal din „Ștefan cel Mare” a reușit să învingă echipa Petrolul Ploiești, în a doua etapă a noului sezon al Superligii, scor 4-1, pe stadionul „Arcul de Triumf”.

Primul gol al meciului i-a aparținut lui Abdallah (12), ca noul jucător al „câinilor roșii” Cătălin Cîrjan (41) să înscrie al doilea gol din tot atâtea partide jucate în tricoul lui Dinamo.

Astrit Selman a adus tabela la 3-0 (61) în favoarea elevilor lui Kopic, ca mai apoi petroliștii să înscrie „golul de onoare” în minutul 82, prin Valentin Țicu. Scorul final a fost înregistrat printr-o lovitură de la 11 metri executată de Dennis Politic, în minutul 86.

După nici 24 de ore de la înfrângere, Petrolul a anunțat că încheie colaborarea cu Takayuki Seto, după ce japonezul a evoluat trei ani alături de „lupii galbeni”.

„După trei ani petrecuți în tricoul 'galben-albastru', mijlocașul japonez Takayuki Seto se desparte de FC Petrolul Ploiești. Un adevărat model de profesionalism, atât în teren cât și în afara lui, Seto (38 ani) a sosit la Petrolul înainte de startul sezonului 2021-2022, fiind unul dintre cei care au contribuit din plin la revenirea „lupilor” pe prima scenă a fotbalului românesc.

În total, în cei trei ani petrecuți la Ploiești, fotbalistul nipon a disputat 102 jocuri pentru Petrolul, în liga secundă, Superligă și în Cupa României, înscriind un gol. Mulțumim și mult succes în continuare!”, au comunicat oficialii petroliști pe pagina de Facebook a clubului.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel