Superliga Romaniei Petrolul Ploieşti nu mai are interdicţie la transferuri

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

FIFA a ridicat interdicţia la trnasferuri a celor de la Petrolul Ploieşti. 



FIFA a ridicat, marţi, interdicţia la transferuri a clubului Petrolul Ploieşti, astfel că gruparea prahoveană îi va putea legitima şi folosi începând cu etapa a doua a Superligii şi pe jucătorii transferaţi în această vară.

"În ciuda eforturilor susţinute depuse, la finalul săptămânii trecute, de către clubul nostru în direcţia stingerii litigiilor care au dus la interdicţia legitimării de noi jucători, staff-ul tehnic al petroliştilor n-a putut conta, totuşi, pe întreg efectivul în meciul de debut al noului sezon, în condiţiile în care confirmările celorlalte părţi implicate nu au sosit în timp util pentru ca FIFA să ridice sancţiunea. În cursul zilei de astăzi, însă, FIFA a comunicat oficial faptul că FC Petrolul poate legitima noi jucători, astfel încât fotbaliştii sosiţi în această vară, Alexandru Mateiu, Alexandru Tudorie, Alexandru Stănică, Ricardinho şi Tiadine Keita, pot fi înregistraţi oficial şi vor fi apţi de joc pentru confruntarea din runda a doua, cea cu Dinamo Bucureşti", se menţionează pe site-ul oficial al clubului ploieştean.

Fără jucătorii transferaţi în această vară, Petrolul a obţinut doar un rezultat de egalitate, 0-0, pe teren propriu, cu nou-promovata Gloria Buzău, în primul său meci din sezonul competiţional 2024-2025.

Formaţia Petrolul Ploieşti întâlneşte echipa Dinamo, duminică, de la 22:00, pe Stadionul Arcul de Triumf din Capitală, într-o partidă contând pentru etapa a 2-a a Superligii, scrie Agerpres.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel