Fotbal Performanțele lui Dorinel, răsplătite: Stadion nou la Galați. Câte locuri va avea și cât costă

Data actualizării: | Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Nou-promovată în SuperLigă, Oțelul Galați a atins performanțe pe care nici clubul nu le aștepta, fiind la un pas de accederea într-o competiție europeană. Dorinel Munteanu, campion în 2011 cu echipa dunăreană, a fost prezent la o conferință de presă organizată de Primăria Municipiului Galați, în care a dat mai multe detalii despre proiectul privind construirea unui nou stadion în oraș.



Dorinel s-a gândit deja unde va juca în cupele europene

Confruntați cu numeroase lipsuri, atât din punct de vedere financiar, cât și în ceea ce privește infrastructura sportivă, fotbaliștii conduși de Dorinel Munteanu au reușit să acceadă în finala Cupei României, unde o vor înfrunta pe Corvinul Hunedoara, pe 15 mai. O victorie în ultimul act al acestei competiții ar duce formația în preliminariile Europa League, existând, totodată, o serie de condiții de întrunit de către echipele de fotbal.

Astfel, fiind șanse mari ca stadionul „Oțelul” să nu fie eligibil pentru competițiile europene, circumstanțele îi obligă pe fotbaliștii gălățeni să joace în alt oraș. „Oțelul” are o capacitate de puțin peste 13.000 de locuri și a rămas în urma altor stadioane moderne din țară, dar gălățenii încă așteaptă decizia UEFA. În acest context, antrenorul dunărenilor s-a gândit la soluții, dacă va câștiga Cupa României. El se orientează spre județul Constanța, dar ia în considerare și Capitala.

Dorinel Munteanu a explicat ce variante a luat în calcul, în cazul în care echipa sa se califică: „Prima opțiune este Constanța, al doilea teren este... la București”. Totodată, el a spus că orașul și suporterii clubului Oțelul au o nevoie mare de un nou stadion, potrivit pentru populația acestuia: „Cred că anunțul va bucura tot orașul, pe toți susținătorii fotbalului, pe care Galațiul îl merită. Pentru mine, nu a fost o surpriză, întrucât am mai vorbit despre acest proiect, despre acest stadion...pentru că lipsea ceva.”

Pleacă Dorinel Munteanu de la Oțelul?

S-au vehiculat numeroase echipe care ar dori să îl preia pe antrenorul oțelarilor, pe tot parcursul sezonului, dar Dorinel Munteanu a dat asigurări fanilor moldoveni:

„Contractul meu expiră abia la anul (n.r. - 2025). Pe parcursul celor trei ani de zile, mi s-a prelungit contractul, datorită rezultaltelor - se prelungește automat, dacă ating obiectivele. Așa că sper ca în fiecare an să atingem obiectivele sportive și să obținem o cât mai mare performanță.”, a spus el.

Un nou stadion la Galați - abia se dă startul studiului de fezabiltate

Primarul Municipiului Galați l-a invitat pe antrenorul Oțelului pentru a împărtăși public noul anunț privind inițierea studiului de fezabilitate care va sta la baza noului stadion de fotbal din oraș.

„Pentru că există acest parcurs extrem de frumos - Dorinel Munteanu a venit la echipă în momentul în care eram în Liga 3, a reușit s-o ducă în Liga 2, ca mai apoi în SuperLiga. Astăzi suntem în postura de a fi potențiali câștigători ai Cupei României. Toate lucrurile frumoase te și obligă la ceva, vă anunț că dăm drumul la studiul de fezabilitate pentru viitorul stadion, de aici, de la Galați.

Stadionul urmează a fi construit pe baza stadionului Dunărea. Vom vedea dacă putem ține ceva din această jumătate de stadion pe care deja o avem construită, pentru că toate stadioanele moderne au cu totul și totul alte utilități și altă gândire decât pe cea pe care o avem în momentul de față.”, a spus Ionuț Pucheanu, primarul Municipiului Galați.

100 de milioane de euro, pentru stadionul de 25.000 - 30.000 de locuri

Omul politic a mai susținut că proiectul a fost realizat și cu ajutorul antrenorului Munteanu, datorită expertizei sale: „Va fi un stadion de 25.000, maxim 30.000 de locuri. Această decizie am luat-o săptămâna trecută, când am avut ultima discuție despre acest subiect cu domnul Dorinel Munteanu. L-am întrebat câte locuri trebuie să aibă un astfel de stadion, iar el mi-a spus 10% din populația unui oraș, cam acesta este standardul. Având între 250-300 mii de locuitori, cred că este o decizie corectă.”

Oțelul Galați a câștigat titlul de Campioană a României și Supercupa în anul 2011, Cupa României fiind singurul trofeu care le lipsește gălățenilor din parmares. Totodată, Oțelul este singura formație din regiunea Moldovei care a atins astfel de performanțe, de care a amintit și primarul: „Suntem singura echipă din Moldova care a reușit să facă astfel de performanțe (n.r. - ale Oțelului), iar toate stadioanele se construiesc dincolo de Carpați.”

De asemenea, edilul a mai menționat că șase luni, începând cu această săptămână, va dura documentația pentru studiul de fezabilitate, stadionul propriu-zis fiind gata în abia patru ani de zile din acest moment.

„Este un proiect care se va ridica în jurul sumei de 100 milioane de euro. Banii, cel mai probabil, vor veni, în cea mai mare parte a lor, de la Compania Națională de Investiții, alături de bugetele locale [..] Vorbim de o parte ce poate fi susținută, efectiv construcția, de către CNI, și există o sumă considerabilă de alte lucrări ce trebuie să fie făcute de către Primărie: viabilizarea terenului, toate utilitățile, inputul de energie electrică etc. Vom vedea dacă este vorba despre 10, 15, 20 de milioane de euro ce vor intra în sarcina Consiliului Local. [..] Cel mai probabil, mai devreme de un an și jumătate să înceapă construcția - un orizont de așteptare de patru ani.”, a declarat Pucheanu.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Fotbal




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel