Superliga Romaniei Pact între suporterii FCSB-ului şi cei ai Rapidului, înainte de derby-ul de pe Arena Naţională. Înţelegerea intră în vigoare din sezonul următor

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Suporterii celor de la FCSB au încheiat un pact cu suporterii Rapidului, înainte de derby-ul de pe Arena Naţională, care va avea loc pe 20 aprilie, de la ora 20:30. 



Anunţul a fost făcut de Gigi Corsicanu, fost lider de galerie al giuleştenilor, mai prezent în spaţiul public odată cu arestarea lui Liviu Ungurean, supranumit "Bocciu". 

"Eu am avut o discuţie cu Gheorghe Mustaţă referitoare la următorul meci pe care o să îl disputăm cu ei pe Arena Naţională. Am solicitat o peluză întreagă, aşa cum credeam că e normal să ni se acorde pentru frumuseţea acestui meci, pentru un spectacol reuşit în tribune, cum s-a întâmplat cam mereu în ultima perioadă. Eu zic că publicul e mult peste ce se oferă în teren în momentul de faţă. Paradoxal, suntem puşi la zid pentru că oferim spectacol, şi vedeţi ce se întâmplă cu băieţii noştri în ultima vreme. Prin spectacolul respectiv se atrag spectatori, societăţi care investesc în fotbal. De aici pleacă totul. Totul se învârte în jurul publicului. Dacă nu ar fi interes din partea suporterilor, nu ar mai veni oameni să investească în fotbal. Tot ce se întâmplă acum e un nonsens. În fine, este problema autorităţilor. 

Deci am cerut o peluză. Mustaţă a spus că nu poate, pentru că a făcut o promisiune suporterilor, din cauza problemelor avute în tur pe Giuleşti. Bine, am înţeles, dacă asta e decizia lor... Am discutat să ne dea 5% şi dacă vor fi de acord jandarmii să ne poziţioneze undeva mai în stânga, pe inelul 1 şi inelul 2. Dacă jandarmii nu vor fi de acord, asta este, mergem unde decid ei să ne acorde biletele. 

Din sezonul următor, într-adevăr, am făcut o înţelegere. Vom juca toate meciurile importante, cu FCSB, cu Dinamo, cu Craiova, Petrolul, pe Arena Naţională, în măsura în care se va putea. Când noi vom fi gazde, vom acorda o peluză întreagă echipelor oaspete. Şi asta aşteptăm şi noi din partea lor să primim la schimb. 

Nu am semnat nimic, nu se pune problema, e vorba de cuvânt. Noi avem cuvânt, suntem oameni serioşi, nu se mai pune problema de semnături. Înţelegerea rămâne valabilă şi când se întoarce Liviu. Eu şi Liviu avem acelaşi punct de vedere. Suntem o echipă", a declarat Gigi Corsicanu la Fanatik. 

Rapid abordează meciul cu FCSB cu o nouă bancă tehnică, după despărţirea de Cristiano Bergodi. Bogdan Lobonţ este interimar până la vară, secondat de Adrian Iencsi. Din sezonul următor, Rapid va avea un nou antrenor, al cărui obiectiv principal va fi titlul în Liga 1. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel