Superliga Romaniei Ovidiu Burcă, mesaj clar pentru jucătorii Oţelului înainte de meciul cu Petrolul. "Cei care rămân, să fie trup şi suflet"

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Oţelul Galaţi i-a pierdut în această iarnă pe Juri Cisotti, Alexandru Pop şi Diego Zivulic, oameni de bază, dar a renunţat şi la serviciile lui Stipe Juric, Vasilje Djuric şi Maksym Kovalov. Ovidiu Burcă, noul antrenor al gălăţenilor, le cere mai multă dedicare şi implicare fotbaliştilor care au rămas la Galaţi. 



"Mă bucur foarte mult că m-am întors la Galaţi. Am găsit clubul mai bine decât l-am lăsat ultima oară când am plecat de aici. Mi se pare că s-a îmbunătăţit foarte mult infrastructura, există facilităţi foarte bune la momentul ăsta. După cum ştie toată lumea, din punct de vedere sportiv, suntem într-o situaţie pe care trebuie să o gestionăm foarte bine. Nu este uşor, dar am venit aici tocmai pentru a oferi soluţii. De când am venit aici, încercăm să ne formăm un lot de jucători pe care să ne putem baza. Şi când spun lucrul ăsta, ştiţi foarte bine că au plecat unii jucători. Pentru mine este foarte, foarte important ca jucătorii care rămân să fie trup şi suflet alături de această echipă. Asta este cel mai important lucru. Au existat câteva nemulţumiri, există în continuare. Eu sper ca, împreună cu conducerea, să putem să stabilizăm situaţia. Eu sunt optimist, sunt convins că o vom face, dar nu este o perioadă tocmai liniştită, dacă pot să spun aşa.

Evaluarea o făcusem, cunoşteam lotul dinainte să vin, pentru că am urmărit foarte mult echipa. Din păcate, unii jucători importanţi, sau poate cei mai importanţi jucători, ai echipei au plecat. Este o stare de fapt, trebuie să ne adaptăm, trebuie să găsim cele mai bune soluţii. Ca şi grup de jucători, a fost un grup foarte bun, un grup pe care l-a construit Dorinel şi, din punctul ăsta de vedere, este un grup unit, alături de care a avut destul de mult succes şi sezonul trecut, chiar şi în acest sezon, până să apară aceste probleme de care ştiţi cu toţii. Pentru mine, cel mai important este ca cei care rămân să simtă tricoul, să înţeleagă exact ceea ce reprezintă echipa asta pentru oraş. Din păcate, timpul ne presează foarte tare. Să schimbi jucători importanţi nu e uşor niciodată, dar sunt optimist şi cred că încă echipa are resurse foarte bune şi sper să fim inspiraţi să aducem nişte jucători care să-i poată înlocui cel puţin la acelaşi nivel pe cei care au plecat”, a declarat Ovidiu Burcă. 

Oţelul a jucat un singur amical în această perioadă de pregătire, cu Universitatea Craiova, meci pe care l-a câştigat cu 2-1. 

La capitolul sosiri, Oţelul a reuşit să îi aducă pe Alexandru Burcea, Ahmed Bani şi Alexandru Stan şi, conform surselor DCSport.ro, s-ar afla în tratative cu un fundaş central francez. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel