Superliga Romaniei Oțelul Galați întâlnește Dinamo, pe teren propriu. Dunărenii nu au înregistrat niciun eșec în play-out

Data actualizării: | Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Formația celor de la Oțelul Galați îi așteaptă, pe teren propriu, pe jucătorii de la Dinamo București. Partida din cadrul celei de-a treia etape din play-out-ul SuperLigii este programată astăzi, 8 aprilie, ora 20:30.



Elevii lui Dorinel Munteanu înregistrează trei victorii, în ultimele trei meciuri

Partida dintre Oțelul Galați și Dinamo București are loc astăzi, la ora 20:30, pe stadionul „Oțelul”. Gălățenii au înregistrat două victorii în play-out și un triumf în Cupa României, pe când bucureștenii nu au reușit să atingă niciun succes în ultimele două meciuri disputate.

Jucătorii lui Dorinel Munteanu vin după două succese în campionat, împotriva celor de la Poli Iași, scor 1-0, și în fața celor de la FC U Craiova 1948, scor 2-1. De asemenea, gălățenii au triumfat și în cadrul sferturilor de finală ale Cupei României, unde au învins tot o reprezentantă a Craiovei, pe Universitatea Craiova, scor 1-0. Aceștia vor juca, în semifinalele competiției, împotriva celor de la „U” Cluj.

Dinamo caută portița spre supraviețuire

Dinamo București nu a obținut nicio victorie în ultimele două partide oficiale, jucătorii lui Zeljko Kopic fiind învinși de FC Hermannstadt, scor 3-0, remizând în ultima partidă disputată, cu cei de la Petrolul Ploiești, scor 1-1.

În anul 2024, Oțelul Galați nu a suferit nicio înfrângere pe teren propriu, înregistrând două victorii și trei rezultate de egalitate.

Dinamo București, în schimb, a reușit o singură victorie anul acesta, în deplasare, în fața celor de la Farul Constanța. Aceștia nu au obținut, totuși, niciun succes în primele două etape din play-out. 

În ceea ce privește meciurile disputate între cele două formații, se constată un echilibru: în meciul tur din campionat, Oțelul Galați s-a impus, pe teren propriu, cu 1-0 în fața „câinilor roșii”, pe când în partida de retur, jucată pe terenul celor de la Dinamo, „alb-roșii” au câștigat, scor 3-1, în fața celor de la Oțelul.

În acest moment, Oțelul Galați se află pe locul 4 în play-out, după Hermannstadt, care a disputat deja un meci, însă, în fața celor de la „U Cluj”, ieri, 7 aprilie, scor 1-1. Gălățenii au șansa de a urca pe locul 2, alături de clujeni, dacă înregistrează o victorie astăzi.

Pe de altă parte, Dinamo București este pe penultima treaptă în play-out, un loc direct retrogradabil. Aceștia ar devansa echipa Poli Iași, după o victorie, formație aflată pe locul 7 în clasamentul din play-out. Cu toate acestea, nici ieșenii nu au disputat partida din a treia etapă, programată astăzi, de la ora 17:30, împotriva FC U Craiova 1948.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel