Echipa de fotbal Oțelul Galați a primit vizita celor de la FC Hermannstadt, în a patra etapă a Superligii, scor 1-0, după prima reușită a lui Stipe Juric în tricoul Oțelului.
Singurul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt a fost marcat de noul jucător al oțelarilor, Stipe Juric, în minutul 86.
În acest moment, Oțelul se clasează pe prima poziție în clasament, cu 10 puncte.
„La jocul cu Hermannstadt trebuie să fim foarte conștienți că vom avea o partidă foarte dificilă, cu un adversar incomod, cu jucători cu experiență, jucători care, dacă prind o zi bună și dacă sunt lăsați să joace, pot pune probleme oricărei echipe. Dar cred că jucătorii noștri au învățat din primele trei meciuri ce înseamnă concentrarea la fiecare joc.
De aceea, obiectivul nostru și ceea ce ne propunem este să ne concentrăm, să dăm totul pentru cele 90 de minute sau cât va vrea arbitrul să țină jocul. Să fim concentrați la maximum și să putem, după foarte mare efort și multă întrebuințare, să ne bucurăm de rezultatul final.
(n.r. e mai greu cu Hermannstadt decât cu FCSB?) Absolut. Primul meci e cel mai important și cel mai dificil. După jocul din Ghencea, le-am transmis direct mesajul care trebuie să fie permanent în cabina noastră, adică să fim concentrați pentru următorul joc.
Ne dorim mai mult. Trebuie să avem mai mare încredere în noi și, indiferent de adversar, să ne facem jocul nostru. Doar atunci putem obține rezultate pozitive. Din toate punctele de vedere, trebuie să fim concentrați și să fim cu voință la maximum”, a declarat Dorinel Munteanu la conferința de presă premergătoare partidei cu sibienii.