Superliga Romaniei Obiectivul lui Dan Nistor la 35 de ani. "Nu mă gândeam că o să ajung la un nivel aşa de mare"

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Dan Nistor, mijlocaşul Universităţii Cluj, are cel mai bun sezon al carierei la 35 de ani. A marcat 10 goluri şi a dat 8 pase decisive în acest sezon, şi şi-a anunţat obiectivul la această vârstă. 



"Este, practic, cel mai bun sezon din cariera mea. Mă bucur că încă mai pot juca, că încă mai pot ajuta echipa şi sper să continui pe această linie şi să ne îndeplinim obiectivele. 

Din punctul meu de vedere, vârsta e doar un număr şi nimic mai mult. Important e să ai o viaţă extrasportivă bună, să te odihneşti foarte mult, să ai grijă ce mănânci şi cel mai important e să te ferească Dumnezeu de accidentări. La vârsta noastră, îţi revii destul de greu. Până acum e ok, sperăm să continuăm la fel şi să avem cifre şi mai bune", a declarat Dan Nistor într-un interviu pentru I Am Sport, din Antalya. 

Ce are U Cluj şi nu au alte echipe din Superligă 

"În primul rând, cred că U Cluj are un antrenor foarte bun. Care ne inspiră o foarte mare încredere, ne dă libertate şi la antrenamente, şi în meciurile oficiale. Şi cred că, faţă de anii trecuţi, acum formăm o familie şi acest lucru se vede în afara terenului şi în teren", a mai spus mijlocaşul. 

Singurul obiectiv al lui Nistor la 35 de ani 

"Ţinând cont că am o vârstă înaintată, am şi o responsabilitate foarte mare. Eu şi ceilalţi 4-5 înaintaţi în vârstă avem responsabilitatea de a crea alţi fotbalişti pentru viitorul acestui club, şi pentru echipa naţională, Pentru că orice jucător vrea să ajungă acolo. Cred eu că această foame de succes, de victorii, o am şi datorită copilului meu. S-a apucat şi el recent de fotbal şi, deşi e la o vârstă foarte mică, am văzut că îi place foarte mult şi mă motivează foarte mult acest lucru. 

Merge la antrenamente, a mers şi la turnee, la unul a ieşit şi cel mai bun jucător. Dar nu mă duc la meciuri, pentru că nu vreau să pun presiune. Dacă o să îi placă, bine, dacă nu, nu o să îl forţez să facă fotbal. 

Vreau să dau înapoi ceva, pentru că şi fotbalul mi-a dat foarte multe. Nu mă aşteptam să ajung la un nivel aşa mare. Nu ştiu câţi fotbalişti au avut ocazia să plece de la vârsta de 19 ani şi să ajungă unde am ajuns eu. Cred că jucătorii români sunt foarte talentaţi, dar trebuie lucrat la mentalitatea lor", a completat Nistor. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel