UEFA Euro 2024 Obiceiuri şi superstiţii ciudate la echipa naţională

Data publicării:
FOTO DC MEDIA
FOTO DC MEDIA

România mai are 3 zile până la debutul la EURO 2024. Vă prezentăm, astfel, câteva superstiţii şi obiceiuri ciudate pe care le au fotbaliştii naţionalei.



Andrei Vochin, consilierul preşedintelui FRF Răzvan Burleanu, a dezvăluit ce face Alibec înainte de meci, dar şi la pauză. 

"Alibec are un alt tip de rutină, care i-a creat şi un prejudiciu la un moment dat. A reuşit să demonstreze că are dreptate. După încălzire şi în pauza meciului, în orice moment în care vine de pe teren în vestiar, se spală pe picioare. Cred că transpiră, îl jenează. Din acest motiv, Cornel Mateiaş, kit managerul nostru, ştie că lui Alibec îi trebuie 3-4 prosoape. 

Eh, în Franţa, la EURO 2016, s-a întâmplat asta şi Alibec a întârziat la pauză puţin, pentru a doua repriză. Şi a apărut în presă, ca o certitudine, că Alibec a fumat în vestiar. A ieşit un tămbâlău imens. El se spălase, şi a întârziat până s-a şters, până s-a încălţat. A ajuns la proces, a câştigat, cu o instituţie de presă. 

Tot Alibec mai are o superstiţie. El nu foloseşte şort pentru dimensiunea lui, foloseşte un şort cu un număr mai mare, să fie lălâu aşa", a explicat Vochin. 

Acelaşi Andrei Vochin a spus şi ce superstiţii au Edi Iordănescu şi Radu Drăguşin. 

"Edi ţine să facă toată lucrurile cu toată lumea lângă el. Dacă există un moment important, nu începe discursul până nu se asigură că e şi ultimul magazioner acolo. Are o chestiune din asta, să fie toţi împreună. O face şi la modul fizic. Întreabă dacă a venit cutare, cutare. Şi nu doar jucători, ci tot staff-ul. 

Radu Drăguşin, înainte de primul lui meci din campanie, în Andorra, i-a dat elasticul de rezervă cu care îşi leagă părul lui Cătălin Gheorghiu, team-managerul. Din momentul ăla, înainte de fiecare meci, acel elastic de rezervă stă în buzunarul lui Cătălin Gheorghiu", a mai spus consilierul lui Burleanu. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: UEFA Euro 2024




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel