Fotbal international Nu e nici De Bruyne, nici Haaland. Guardiola l-a lăudat pe "cel mai bun jucător din Premier League în acest moment"

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Manchester City s-a impus cu 3-1 în derby-ul oraşului, contra lui Manchester United. Managerul "cetăţenilor", Pep Guardiola, l-a lăudat pe "cel mai bun jucător din Premier League în acest moment". 



Marcus Rashford a deschis scorul pentru United în prima repriză, cu o torpilă din afara careului, iar meciul părea că ia o turnură greşită pentru elevii lui Guardiola. După pauză, însă, a ieşit la rampă mijlocaşul englez Phil Foden. 

Phil Foden a fost mereu un jucător talentat, dar el a câştigat maturitate", l-a complimentat antrenorul echipei de fotbal Manchester City, Pep Guardiola, după dubla reuşită de atacantul său în meciul câştigat cu Manchester United (3-1), considerându-l "cel mai bun jucător din Premier League la ora actuală", informează AFP.

Foden a jucat deja 40 de meciuri în acest meciuri, iar Guardiola spune că mijlocaşul a progresat enorm. 

"El a fost mereu un jucător talentat, dar a câştigat maturitate şi înţelege mai bine jocul, în special în plan defensiv. El poate juca la mijloc, pe dreapta, poate juca pe partea stângă, poate înscrie venind de pe stânga", a descris Guardiola pentru BBC.

"Ce poţi spune mai mult. El este cel mai bun jucător din Premier League la ora actuală pentru ansamblul jocului său. Este incredibil", a adăugat tehnicianul lui Manchester City, echipa de pe locul doi în clasament la un punct în urma liderului Liverpool.

Foden a înscris 18 goluri în toate competiţiile, cel mai bun bilanţ al său în cursul unui sezon.

"Este obiectivul meu să strălucesc la marile meciuri", a declarat Foden pentru Sky Sports.

Şi colegii îl laudă pe Foden



La rândul său, căpitanul Kyle Walker a afirmat: "În acest sezon, Phil a fost de-a dreptul excepţional. Este nivelul pe care şi l-a fixat. El trebuie să continue aşa".

Manchester City a învins pe teren propriu, cu scorul de 3-1, formaţia Manchester United, duminică, în derby-ul etapei a 27-a a campionatului de fotbal al Angliei.

United a deschis scorul în debutul meciului de pe Etihad Stadium, prin Marcus Rashford (8), însă "cetăţenii" au egalat după pauză (56), prin Phil Foden, cel mai bun jucător al meciului, care a reuşit apoi dubla în minutul 80. Rezultatul final a fost stabilit de norvegianul Erling Haaland, în minutul 90+1, scrie Agerpres.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Fotbal international




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel