Fotbal Nu e Andone, ci Dică. "Am avut o discuţie cu Dani Coman, vedem zilele următoare"

Data actualizării: | Data publicării:
Agerpres
Agerpres

FC Argeş îşi caută antrenor după despărţirea de Eugen Neagoe, iar Dani Coman şi-a intrat deja în drepturi, chiar dacă nu a fost prezentat oficial. 



Dacă iniţial au fost discuţii cu Bogdan Andone, antrenorul care a salvat-o pe FC Botoşani de la retrogradare, acum se pare că Dani Coman a iniţiat discuţii şi cu Nicolae Dică pentru postul de antrenor. 

”Am avut o discuție cu Dani Coman. Vedem zilele următoare. Din ce am discutat cu Dani, se pare că sunt lucrurile în regulă. Până la urmă, știți foarte bine, e clubul meu de suflet. Aproape jumătate din viața mea am petrecut-o la acest club.

Oricând a fost nevoie de mine, am fost prompt. Că a fost Liga a 3-a.. Am avut o discuție în mare. Se pare că vor un proiect pe doi ani de zile. Nu pot să spun acum. Când voi semna un contract, atunci pot să spun. Asta vreau (n.r.- seriozitate, stabilitate), altfel nu merg.

Dacă nu mi se oferă ceva serios, să pot să decid, mai ales la un club unde mai sunt trei jucători care au contract cu FC Argeș... Dacă mai sunt doar trei jucători, seniori.. Ca idee, un contract pe doi ani de zile, plus doi ani.

Dorința mea e de a merge. Astăzi o să îl prezinte și pe Dani, zilele următoare vom vedea. Putem să facem o echipă bună. Dorința noastră e să promovăm această echipă. FC Argeș merită să fie în prima liga, e un club de tradiție”, a spus Dică la Fanatik. 

Dani Coman va fi prezentat oficial de FC Argeş marţi, 28 mai, iar ulterior va începe discuţiile oficiale pentru instalarea unui nou antrenor. FC Argeş va juca şi sezonul viitor în Liga 2. 

În acest sezon, Nicolae Dică a antrenat FC U Craiova 1948 şi FC Voluntari, cele două echipe care au retrogradat în Liga 2. 

Bogdan Andone a discutat deja cu Dani Coman 

”Nu pot să spun că a fost ofertă de la FC Argeș, au fost niște discuții cu Dani, cu care am colaborat la Astra. 

Nici cu domnul Iftime nu am discutat decât după ce am terminat barajul. De astăzi, pot să încep ușor, ușor. Am discutat cu patronul, prima opțiune a Botoșaniul, i-am promis lucrul ăsta, dar va trebui să schimbăm câteva lucruri.

Dacă vom continua, trebuie să fim mult mai bine organizați din toate punctele de vedere. Trebuie făcute lucrurile mult mai bine.

Voi vedea ce voi face, am niște discuții și din Cipru, de la unele echipe de acolo. Vom vedea. Prima opțiune este Botoșaniul, dar vom vedea”, a declarat Bogdan Andone, prezent la emisiunea Liga Digisport.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Fotbal




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel