Turnee ATP Novak Djokovic și Nick Kyrgios debutează cu victorie în sezonul 2025. Spectacol în Australia, cu arena plină

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Perechea sârbo-australiană formată din Novak Djokovic și Nick Kyrgios au debutat cu o victorie în noul sezon, în cadrul turneului ATP 250 de la Brisbane, scor 6-4, 7-6, 10-8 în fața adversarilor din Germania și Austria, Andreas Mie și Alexander Erler.



Novak Djokovic și Nick Kyrgios au învins perechea formată din germanul Andreas Mies și austriacul Alexander Erler la turneul australian ATP 250 Brisbane International, desfășurat în perioada 29 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025, marcând o victorie la debutul în noul sezon de tenis.

Turneul de la Brisbane marchează deschiderea sezonului în Australia, ca pregătire pentru turneul major, Australian Open, care va începe pe 12 ianuarie. Cei doi tenismeni evoluează și în competiția de simplu de la Brisbane, meciurile acestora fiind programate marți, 31 decembrie. Novak Djokovic (7 ATP) îl va întâlni pe australianul Rinky Hijikata (73 ATP), în primul tur, în timp ce Nick Kyrgios va evolua împotriva francezului Giovanni Mpetshi Perricard (31 ATP).

Aceasta este prima competiție a lui Djokovic avându-l pe fostul său rival, Andy Murray, în echipa de antrenori, deși britanicul nu este prezent la Brisbane alături de sârb, urmând să i se alăture la primul Grand Slam al sezonului, luna viitoare.

Djokovic și favoritul gazdelor, Kyrgios – unul dintre puținii jucători care i-au învins pe „Cei trei mari”, Djokovic, Rafael Nadal și Roger Federer în același turneu – au câștigat cu scorul de 6-4, 7-6, 10-8 în fața adversarilor din Germania și Austria.

Deși au avut numeroase declarații în contradictoriu în trecut, Djokovic și Kyrgios au format de câțiva ani o relație foarte bună, cunoscută drept „bromance”, după ce australianul a criticat modul în care Djokovic a fost tratat în urma refuzului său de a se vaccina împotriva Covid-19, în 2022. Sârbul era expulzat câteva zile mai târziu din Australia, ca un an mai târziu să revină pentru a-și adjudeca cel de-al 10-lea trofeu pe cimentul australian.

Cei doi au oferit și un interviu savuros după meci. Kyrgios a spus că încearcă să rămână profesionist, în ciuda multor dorințe din public: „Toată lumea de aici vrea să servesc din mână. Eu încerc să fiu profesionist.”, a spus australianul, afirmație la care Djokovic a răspuns: „Punctul culminant al acestui interviu până acum… fraza lui: «Încerc să fiu profesionist.» O ador. O ador.”

Întrebat dacă a fost căpitanul echipei, Kyrgios a mărturisit: „Deloc. Am fost surprins că s-a îndoit (n.r. Novak) de el însuși în unele momente. Eu eram: «Ești cel mai bun din toate timpurile. Mergi înainte. Fă ceea ce vrei să faci.» Mă uitam în jur la toți fanii... această accidentare a fost dificilă pentru mine, așa că nu luam nimic de-a gata.

Nu știu cât o să mai joc, dar ne-am promis că vom face asta măcar o dată, înainte ca el să plece sau eu să plec (n.r. să joace împreună înainte de retragere). Așa că sunt bucuros că suntem încă în competiție.”

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Turnee ATP





pixel