Superliga Romaniei Nicolae Cristescu, deranjat de opiniile conform cărora el ar fi retrogradat Rapidul

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Nicolae Cristescu, fostul patron al Rapidului, s-a declarat deranjat de cei care afirmă că el ar fi vinovat de retrogradarea Rapidului. 



„Mă deranjează la maxim (n.r faptul că lumea spune că el a retrogradat Rapidul) pentru că este total neadevărat! Este o diferență uriașă între ce se vehiculează si ce e adevărat.

Când am preluat eu Rapidul de la domnul Copos, echipa terminase campionatul pe locul 7, dar a fost retrogradată pentru neplata datoriilor către stat. Echipa se afla în insolvență pentru neplata datoriilor către stat, așa că FRF a retrogradat Rapidul.

La un moment dat m-au sunat Mircea Sandu și Duru de la Federația Română de Fotbal ca să-mi transmită că există posibilitatea ca echipa să rămână în prima ligă, dacă Rapid va juca un baraj cu Chiajna. Deși Rapidul a terminat pe locul 7, iar Chiajna pe 18, s-a decis să se facă un meci de baraj, iar cine câștigă rămâne în prima ligă”, a povestit Nicolae Cristescu la „Suflet de Rapidist”.

Cum s-a întâmplat retrogradarea 

În 2013, Nicolae Cristescu devenea patronul celor de la Rapid Bucureşti, după mai multe luni de negocieri cu George Copos, omul care ţinuse frâiele clubului până atunci. Din cauza problemelor financiare, însă, deşi terminase campionatul pe 7, Rapid Bucureşti a fost retrogradată. Numai că FRF a inventat atunci un meci de baraj între Rapid Bucureşti şi Concordia Chiajna, echipă retrogradată pe cale sportivă, pentru menţinerea uneia dintre aceste echipe în prima ligă. 

"După două luni şi jumătate de negocieri cu George Copos, am preluat Rapidul ştiind că este o echipă retrogradată. Terminase pe locul 7, dar fiind în insolvenţă şi neplătindu-se datoriile către stat, echipa a fost retrogradată. Campionatul avea 18 echipe. Retrogradând Rapidul, care nu era în cărţile retrogradării, ci a fost retrogradată din cauza neplăţii datoriilor, mai rămâneau 17 echipe în campionat. Şi atunci FRF a inventat acel meci de baraj ca să mai rămână o echipă. 

Eu nu aveam niciun jucător la momentul respectiv, pentru că erau liberi de contract. Am pus mâna pe telefon, l-am sunat pe Pancu, care e o biijuterie de om şi un rapidist adevărat, şi i-am zis "Pancone, vino frate la Rapid, să salvăm Rapidul, să jucăm meciul de baraj. Şi am făcut în 10 zile echipa. Am jucat pe stadionul Dinamo, am câştigat cu 2-1. Nimeni nu ne dădea nicio şansă, dar am câştigat. Am rămas în prima ligă şi am jucat primul meci cu Vaslui, unde domnul Porumboiu avea o echipă super bună. Chiar îl apreciez enorm pentru ce a făcut pentru fotbal. M-a bătut abia cu 2-1, deşi avea echipa cu Wesley, Adailton, etc. După aceea am jucat pe Giuleşti cu Farul, am făcut egal. Eram la Pro Rapid, şi ţin minte toată viaţa clipa aia. Făceam lista de invitaţii, cu rapidişti adevăraţi. Şi mă sună de la Federaţie la un moment. Urma să jucăm cu Steaua pe Arena Naţională, se vânduseră deja vreo 40.000 de bilete", a declarat Nicolae Cristescu în emisiunea Suflet de Rapidist. 

FRF a retrogradat Rapidul, deşi câştigase barajul 

"Mi-au spus de la Federaţie că nu mai jucăm cu Steaua. Am întrebat dacă s-a amânat meciul, şi mi-au spus că nu, că Rapidul a fost retrogradată. Am crezut că mor, crede-mă. Cum adică retrogradăm? Am jucat două meciuri în prima ligă... Mitică Dragomir a vrut să ajute Rapidul. Ne-a dat un avans de 200.000 de la Ligă, bani care s-au dus către jucători, prime pentru promovare. 

Aveam 1,8 - 1,9 milioane drepturi de televizare pentru locul 7, plus sponsorii de la momentul respectiv. Când am fost retrogradaţi, nu am mai avut sponsori, nu am mai avut drepturi de televiziune. Au dispărut mai mult de 2 milioane de euro dintr-un foc. Singurii banii pe care i-am primit au fost 70.000 euro de la TVR, într-un an", a mai spus Cristescu.  

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei





pixel