Ben Roethlisberger, legendarul jucător care a condus clubul Pittsburgh Steelers la câştigarea a două trofee Super Bowl, a criticat, marţi, liga profesionistă de fotbal american (NFL) pentru organizarea meciurilor de pe 25 decembrie, în ziua de Crăciun, fără a se ocupa de bunăstarea jucătorilor, informează EFE.
Publicitate
"Este o ruşine că Liga face asta. Ei spun că vor să reducă accidentările, să facă jocul mai sigur, dar totul este o chestiune de bani", a spus fostul fundaş, câştigător a două ediţii Super Bowl, finala Ligii profesioniste de fotbal american (NFL).
Roethlisberger a făcut referire la meciurile dintre Steelers şi campioana Kansas City Chiefs, care a câştigat al treilea său Super Bowl în ultimii cinci ani, şi Baltimore Ravens cu Houston Texans, ambele în ziua de Crăciun, partide care, conform Forbes, vor reprezenta un profit de aproximativ 150 milioane dolari pentru NFL.
Roethlisberger, în vârstă de 42 de ani, s-a retras din fotbalul american în 2021 după ce a condus atacul lui Steelers timp de 18 ani, echipă care l-a recrutat la draftul (selecţia tinerilor jucători) din 2004, scrie Agerpres.
Kansas City Chiefs şi-a întărit statutul de dinastie în NFL, în timp ce Los Angeles Dodgers şi Boston Celtics au obţinut titluri în MLB, respectiv NBA, după o secetă îndelungată, în ligile profesioniste de top din Statele Unite în acest an, transmite Reuters.
Condusă de duo-ul Led antrenor-quarterback format din Andy Reid şi Patrick Mahomes, Kansas City Chiefs a câştigat al treilea său Super Bowl în ultimii cinci ani, într-un thriller desfăşurat în luna februarie, în fotbalul american.
După ce San Francisco 49ers a marcat în overtime, Mahomes a adus victoria echipei din Kansas City, pe un stadion Allegiant Stadium plin ochi.
Chiefs vizează acum al treilea Super Bowl consecutiv, o performanţă fără precedent, dar la realizarea căreia este mare favorită, având în vedere evoluţiile starului Mahomes, desemnat de trei ori MVP al Super Bowl-ului.